Acum două weekenduri ştim cu toţii că a nins pe ruptelea în Bucureşti, ba chiar s-a şi depus şi a isterizat populaţia. Ei bine, eu am reuşit să păcălesc vremea zilele alea, fiind la Braşov, la Enduro Wild Dirt. Nu ştiam eu foarte bine cu ce se mânâncă un astfel de concurs, dar cum îmi plac motoarele am zis să nu refuz invitaţia celor de la Desperados.
Şi bine am făcut că n-am refuzat-o, pentru că am avut ocazia să văd un eveniment cu care nu te întâlneşti la tot pasul. Mulţi rideri, multe motoare, mult noroi şi multă adrenalină, mai mult pentru spectatori decât pentru concurenţi, cred eu.
Una dintre surprizele evenimentului a fost prezenţa lui Simone Albergoni, fost campion mondial, un tip de 33 de ani care face enduro de la 8 ani şi care ne-a arătat un pic cum stă treaba cu motocicleta de enduro şi obstacolele de pe traseu. Omul a băgat un pic frica în noi când s-a apucat să escaladeze un perete de vreo 2 metri şi să pară că e mai uşor ca desfăcutul unei beri. Astea toate, pe soare. Afară soare şi cald, în timp ce în Bucureşti ningea cu lopata.
Pe seară, distracţia s-a mutat la Desperados Wild Dirt Enduro After Party, unde am văzut riderii strânşi cu toţii la o bere. Au cântat şi băieţii de la R.O.A, au umblat şi gagicile cu lighioane şi serpi, fachiri şi cam toate elementele de distracţie ale Desperados.
După toată experienţa, discuţiile cu riderii, cursele şi demonstraţiile făcute de ei, am plecat cu impresia că enduro e un mix între distracţie, responsabilitate, curaj şi inconştienţă. Pentru că ai nevoie de toate astea la un loc că să te poţi avânta prin păduri cu viteză sau să te apuci de escaladat stânci înalte cât o casă.
