Petrecerea era un eveniment anual si un prilej de discutii; Anul Nou n-avea nici un haz-acum se incheia cu adevarat anul. Pentru ca era o petrecere data la ora pranzului, erau si multi copii de fiecare data, si asta era ceva considerat acceptabil, atata timp cat nu ieseau din camera de zi…
Cam asta scrie in cartea pe care o citesc la pagina 34. E un scurt fragment din „Proscrisul” de Sadie Jones. Leapsa mi-a fost pasata de Andreea care m-a provocat sa transcriu o fraza din al doilea pasaj de la pagina 34 a cartii pe care o citesc si mai apoi sa spun in 22 de cuvinte de ce citesc.
De ce citesc? Simplu, pentru ca e nevoie si de hrana pentru suflet, pentru ca mirosul paginilor de carte nu poate fi egalat de nici un LCD si pentru nostalgia zilelor cand nu aveam readere si mergeam pe sub un pom la tara cu o carte in mana. (am cam depasit, nu?)
Acum, ar trebui sa o dau mai departe. Si primii care imi vin in minte sunt tovarasii Alex Tunaru, Andrei Bogdan si Sorin Grumazescu