I-am văzut live de multe ori, dar ultima oară mi-a pus capac.
Ăsta e un draft salvat de prin noiembrie, când i-am văzut de Halloween într-un club din centrul vechi.
Total atipic, intenția oamenilor de acolo a fost foarte mișto, să aduci Ziua Vrăjitoarelor de Halloween la tine în crâșmă, nu e de colea.
Bun, pe insight, mai puțin pe public.
Era audiența super pestriță: domni, domnițe, pisisoaice, bețivi, rockeri și rockeri bețivi. Eu eram printre rockeri, că veneam de la un eveniment de degustat whisky.
Ei bine, publicul super atipic, reticent, inert și Cargo pe scenă.
Eu dacă eram în locul lor plecam de pe scenă, dar ei nu. Cu foarte frumosul au vorbit cu lumea, i-au invitat elegant să se ridice, să facă ce simt ei că trebuie, să nu se jeneze, să bată din palme, să dea din cap sau cum vor ei. Super politicos, ziceai că sunt la interviu.
Ca paranteză, după ce a plecat Kempes din Cargo am zis că gata, s-a dus trupa asta, dar dimpotrivă, mi se pare că a evoluat super bine, super natural și sunt deja la categoria aia de veterani.
Rock ca pe vremuri. Nu știu de ce n-am fost în 2018 la concert la arene. Pe următorul nu-l ratez