Salut! Dacă ești născut cândva după 90 s-ar putea să te plictisească articolul ăsta de mai jos. Nu va fi despre nostalgia aia tâmpită cu vremurile lu nea nicu și cum am chinuit noi, dar pe aproape. E despre nostalgia viitorului.

Dacă ești născut înainte de 90, ridică un pic capul din laptop sau din telefon. Ești la job? Uită-te în jurul tău. Ridică-te de pe scaun și fă niște pași. Dă o tură de etaj/clădire.

Te-ai uitat? Câți colegi peste 50 de ani ai văzut? Câți colegi de peste 55 de ani ai?

Vin vremuri complicate, mai ales pentru cei născuți de prin 70 încoace. Am impresia că de la 50 de ani încolo începi să devii vulnerabil, santajabil și foarte ușor de dat la o parte, de la job, oricât de bine pregătit ai fi sau oricât de mult ai încerca să ții pasul cu vremurile.

Excepțiile fiind profesiile foarte aplicate: medicină, arhitectură, științe juridice. Restul, vulnerabile, în fața tehnologiei, tineretului, sistemului.

Cresc presiunile. Taică-miu a ieșit la pensie cu mai puțin de 50% din salariul net. Probabil noi vom ieși la pensie cu vreo 20% sau chiar mai puțin. Costurile nu scad, tot atât mănânci, tot atât te încălzești sau te speli.

Soluții: nu prea văd, cu excepția a trei:

  1. strângi 1 milion de euro până la 60 de ani și apoi te culci pe o ureche.
  2. pe la 35 de ani te gândești serios să pornești niște chestii proprii pe care să te poți baza și peste 40 de ani.
  3. emigrezi undeva unde sistemul e mai ok cu oamenii.

Știu, sună tragic. Poate așa e. Poate sunt doar fatalist. Dar mă gândesc doar că nu vreau să ajung un pensionar amărât care să se bucure când îi mai dă Olguța de atunci 10% la pensie și care va uita brusc de inflație, cost de trai, putere de cumpărare, doar pentru că mi s-a dat și mie ceva.

Și timpul trece super repede. Mult prea repede.

Ca să anticipez alte discuții, vom prinde pensia, mai mult de 90% dintre noi. Lifespan-ul e tot în creștere, să nu ne facem speranțe că terminăm repede pe aici.