Studii care nu se fac

Ieri o nebună a aruncat o fată de 25 de ani în fața metroului. Fata, din păcate, a murit. Problema e că nebuna mai încercase o dată să arunce pe cineva în fața metroului la Costin Georgian. Prima victimă a făcut plângere la poliție, nu s-a întâmplat nimic.

De ce să prevenim când putem doar să constatăm?

De multă vreme stau și mă întreb dacă există vreo statistică cu numărul smintiților care umblă liberi prin oraș. Serios, sunt peste tot. Îmbrăcați bine sau boschetari, mai mult sau mai puțin la vedere, sunt printre noi.

Faceți un exercițiu când vă întoarceți de la muncă: nu folosiți deloc telefonul și uitați-vă la oameni. Câți vorbesc singuri, câți au privirea goală, câți se comportă ciudat.

Aud multă lume care se declară indignată că acum copiii sunt duși la școală, la gradiniță, în oraș de către părinți și luați tot de ei și că noi am trăit cu cheia la gât și n-am murit. Well, nu cred că pe vremea mea, de exemplu, în Brăila eram expus la atâți nebuni pe stradă. Nici în orice alt oraș. Nici în București nu cred că era la fel.

Și da, mi-ar plăcea să știu că cineva de la autorități este interesat să vadă cât de stabili sau precari suntem mentali și cam care sunt pericolele la care ne expunem când ieșim pe stradă.

49

5 Responses

  1. TmBlog
    December 14, 2017
  2. Pingback: Între nebunie și realitate | Alex Oancea December 13, 2017
  3. AMihaela
    December 13, 2017
    • andrei
      December 13, 2017
  4. Roxi
    December 13, 2017
  5. Haivas
    December 13, 2017

Write a response