Conflictul copil-câine

Aproape în fiecare seară avem program artistic cu Tony pe post de bufon și kiddo pe post de public. În general urecheatul e foarte atent la copil și are grijă să nu carecumva să o lovească.

Azi s-a produs inevitabilul, kiddo în spatele câinelui, câinele se dă în spate si dă peste copil. Nu știu cine s-a speriat mai tare dintre ei, dar știu sigur ca nu l-am văzut niciodată pe Tony atât de apăsat de vină.

Am luat copilul în brațe si i-am zis ca Tony nu a vrut, am mângâiat cainele și i-am zis că e ok și i-am pus față în față să se impace.

Nu știu care e procedura standard, dar noi avem acum în casă un copil care a învățat ce e iertarea și un câine mai apropiat și mai încrezător în stăpânii lui. Toți trei.

34

2 Responses

  1. Malin
    October 13, 2017
  2. un muc
    October 13, 2017

Write a response