Discuţie pe messenger cu var-miu, nimic spectaculos, la trecerea timpului. Din una într-alta îl întreb dacă are chef de o cafea mai pe seară. Îmi zice că nu, că are întâlnire cu o gagică. Bla-bla-bla, râdem, glumim până mă întreabă cam ce ar trebui să facă sau nu, că e prima întâlnire şi nu vrea să dea chix că e mişto tipa. ( nu ştiu de ce m-a considerat el persoana potrivită pentru sfaturi d-astea, dar e altă poveste).

Eu, ca un romantic incurabil ce mă aflu îi spun să îi ducă tipei nişte flori. Cu copy/paste de pe mess:

“Andrei Cismaru: plm, ia-i si tu un buchet de flori, nush ce sa zic
[el]: tu vorbesti serios?
Andrei Cismaru: da ma
Andrei Cismaru: ce are?
[el]: cum sa ies ma cu buchetul de flori pe strada, asa…cu el in mana?
[el]: ma fac dracu de panarama
Andrei Cismaru: )))
Andrei Cismaru: de ce ma? ce are? nu e vreun cacat, is flori
[el]: du-te ba, mai bine ies in curu gol pe magheru decat sa merg cu florile in mana
[el]: sa se uite toata lumea dubios la mine ca la elefantii de la circ
[el]: mai bine nu-i iau nimic
Andrei Cismaru: esti bou”

Am mai întâlnit oameni de ăştia şi nu înţeleg deloc frica asta de a merge cu un buchet de flori în mână.
Şi a plecat la întâlnire doar cu fluturii din stomac.