Am niște nostalgii de dat cuiva crescut în fața blocului

Articol din categoria: andreiu

UPDATE: băi, foarte tari toate comentariile, am oscilat între Ciprian și Georgiana la desemnarea winnerului, dar am zis să fim cavaleri și îl dăm poveștii cu ”bidonașul”. N-am auzit niciodată de jocul ăsta și pare mega haios. 

 

Am primit astăzi de la cei de la Orbit de acum celebra carte ”În fața blocului”, în contextul în care au lansat un sortiment nou de gumă, Orbit Bubblemint.

Despre gumă pot spune doar că are o aromă fructată dar și o notă mentolată, exact cum era guma aia de o clefeteam noi când eram copii și ne juleam genunchii pe asfalt. Destul de mișto, merită încercată. La colegele mele a prins bine :

Revenind la titlu, ofer cadou cuiva care îmi spune cât de mișto se juca cu cheia de gât prin cartier. Un joc mișto, de care am uitat sau nu am auzit. Mâine dimineață vedem cine câștigă și mâine seară îl expediez.

Eu îl dau pentru că mai am unul acasă și nu am ce face cu două.

Recenzia cărții e aici

 

15 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    nu stiu cum era la tine in cartier dar la mine se juca asa:
    – se facea rost de bani (vandut sticle, furat de la parinti/frati/bunici, small shitty jobs etc)
    – asteptai sa plece parintii la munca
    – ieseai din casa, inchideai usa si-ti puneai cheia de gat
    – cautai parteneri de joaca. la scara ta sau la alta scara
    – cautai impreuna cu ceilalti un loc ferit
    – dadeai cu zarurile (doua) si in functie de ce combinatie pica, puteai pierde sau castiga

  2. #2 Comentariu nou

    „castel” era jocul preferat, dar si „automatele cu gornete” erau un deliciu. Aaaa, si carucioarele cu rulmenti

  3. Eu îmi aduc aminte de un joc numit „Spionaș”, care era de fapt, la bază, hoții și polițiștii. Erau 2 echipe și eram hoți/polițiști alternativ. Alergăm de dimineață până seară prin tot cartierul, construiam tot felul de ascunzători, erau tot felul de alianțe și drame..într-un hashtag #copilariefarasmartphone .

  4. #4 Comentariu nou

    Sa incepem:
    – fotbal la capatul blocului, pana ne alerga cel care statea la parter cu batatorul de covoare;
    – tenis de picior pe strada, la capatul liniei 168, dupa ce desenam terenul cu o piatra, sau pe terenul din curtea scolii;
    – leapsa, cand ne-am marit un pic, leapsa in copaci (aveam un nuc, un cais si un brad apropiati, tot la capatul blocului)
    – razboi cu tevi cu cornete (era in perioada cand se construia la greu in zona si, cu 100 lei, luam de la Dorei tevi de plastic de 1 – 2 m)
    – leapsa pe biciclete, cand am avut aproape toti biciclete (anii 90)
    – pititelea (in general spre seara, tin minte ca strigau parintii dupa noi cu orele si noi nu ieseam din tufisuri, sa nu vada colegii ce loc bun de ascuns am gasit)
    – in anii de liceu ne strangeam mai multi intr-un garaj si jucam Monopoly, poker, sau alte jocuri de carti
    Apoi ne-am facut mari si am inceput sa ne „jucam” cu fetele….

  5. #5 Comentariu nou

    La mine in cartier, numeam jocul „Rișcă”, desi prin alte zone se numeste altcumva. Scopul jocului era sa arunci o moneda (sau un capac de suc/bere) cat mai aproape de un perete de la o distanta prestabilita. Provocarea era sa arunci moneda in asa fel incat sa o dai deoparte pe cea a adversarului. Good times.

  6. #6 Comentariu nou

    Eu am un articol pe blog pe tema aceasta, cu jocurile copilăriei (click pe link), dar mai trec o dată și aici care era cel mai incitant.

    Drăcovenia aceea de „petardă” pe care o făceam dintr-o piuliță și două șuruburi înșurubate cap în cap, cu cătran de chibrit (partea care arde, pentru cine nu-i din ardeal). Legam o sfoară de ambele șuruburi, ca să nu se piardă, iar apoi le trânteam de pământ – cu capul unui a dintre șuruburi, ceea ce genera un sunet ca de împușcătură. Mai târziu au apărut pistoalele acelea cu capse și am început să uităm de metoda aceasta.

    PS: noi la gât purtam medalioane handmade. Lângă blocul în care am locuit în prima parte a copilăriei era (este și acum) schela unui bloc în construcție, cu unii pereți interiori umpluți cu BCA (bolțar, cum îi spuneam noi). Scrijeleam o formă în bolțar și turnam în aceasta plumb (din baterii de mașină) topit în conservă la foc improvizat.

  7. #7 Comentariu nou

    In Viziru 3 jucam:
    – „Baleguta” – un tenis cu piciorul in 4 oameni care, puteau fi pe rand: Rege, Cowboy, Indian sau Baleguta
    – „1,2,3 Castel”
    – ” Cate oua are gasca?” adica pt restul tarii „Lapte gros”
    – „Ascunsa”
    – „Prinsa”
    – „Baraj” – joc cu mingea, unde, din ce imi aduc aminte, trebuia sa dai mai degraba bara decat gol
    – „Gropita” – mania baietilor, alaturi de ->
    -> „Gratar” – alt joc cu monede
    – „Peretica”
    – „la corcodele” – adica sa mergi in parcul Monument sa culegi corcoduse verzi.
    – „Fotbal pe Chimie” – adica fotbal in curtea liceului de Chimie :)))
    – „Hotii si ” – :)))))
    – „Agatatul de tramvai pana la ” – adica urcatul bara din spate a tramvaiului, fie ca era „Dorobantiu'”, „Chercea” sau „Cuza”… :)))) … imi dau seama Adrian din ce am scris aici ca doar tu poti intelege…sau alti braileni…
    – mai tarziu „long night-urile de la Hexagoane”
    – teava nu se mai pune…
    – si vara bineinteles „la baie” … adica un fel de „La Scaldat” a lui Creanga, adaptata pt anii ’90 in Braila…

    Si imi dau seama ca in aceste cateva minute imi este dor de acasa … orasul nostru cu doua Billa, (din care), unul la Piata Mare … „Piata Mare – Cherceeaa” … „Piata Mare – Cherceeaa” … „Viziru – Buzauluuui” … statie la Covoare va rog!!!

  8. #8 Comentariu nou

    Bidonașul, the holy joc al copilăriei mele. Un fel de ascunselea, dar ceva mai exotic. )
    În fața blocului la mine era, de fapt, pe uliță, în fața casei mele ori în fața caselor vecinilor de stradă. Se lua una bucată sticlă de 0.5 și o umpleam cu apă. În spatele ei, oricare ar fi el, făceam un șir indian și cel care era primul ,,se punea”.
    În spatele lui, ceilalți se amestecau, iar primul spunea un număr. Cel ,,ales” lovea cu putere sticla și în tot acest timp toată lumea fugea și se ascundea. Cel care s-a pus se întorcea cu sticla mergând cu spatele și pornea căutarea. Când găsea pe cineva, fugea la bidonaș, și îl striga, pentru a se ști că l-a găsit. Dacă cineva era mai aprig și ajungea mai repede la sticlă, o lovea din nou și uite așa noi ne puteam căuta noi locuri de a ne ascunde.
    Și toate serile de vară aveau programate cel puțin un joc de Bidonaș, până când ai noștri ne chemau în casă. 

  9. #9 Comentariu nou

    ”Țară țară vrem ostași!”
    ”Băleguță”
    Elastic ”țic-țac-țiganela-pac” :))
    Campionate de sărit coarda sau elasticul

  10. #10 Comentariu nou

    Omu’ Negru, Fete, filme sau baieți ,Câte oua are gâsca, Elasticul, Atinsa, Cocoțata, Ascunsa, Mațele încurcate, Țările, Țomapan, 1,2,3,la perete stai! , Călcata, Rațele şi vânătorii, Țară,țara vrem ostaşi, Gropița, Sticluța cu otravă, Castel, Statuile – noi cam asta jucam in Vidin, la capatul lui 2 🙂

  11. #11 Comentariu nou

    La Tg. Mures ne jucam la si pe bara de batut covoare. „La” nu era volei (prea simplu), ci cu o minge pe care o aruncai de la oarecare distanta, cu spatele, ca sa nimeresti bara. „Pe” erau provocari de catarat/sarit din orice pozitie cu riscul de a cadea pe ciment.
    Unul local, nu chiar joc, era sa ne dam in hinte (varianta imprumutata de scranciob; numele vine de la un cantecel „Hinta, palinta”).
    Altele erau „7 pietre” (joc cu o minge de tenis si…7 pietre/bucati de faianta/gresie), „Chem la razboi” (nu stiam de „make love, not war”), „Bunul gospodar” (varianta socialista de Monopoly) sau un joc popular de carti numit Kemps (care cica isi are originea in Brazilia – pff)

  12. #12 Comentariu nou

    Haha, foarte tare topicul.
    Iata povestea mea 🙂

    Imi amintesc cu nostalgiile de jocurile copilariei, dar imi vine in minte acum o joaca pe care o practicam in fiecare vara tarzie sau toamna.

    O numeam “datul atacului” :)).
    “Dadeam atacul” la livezile din imprejurimile orasului, care, o data cu comertul international, ma indoiesc sa mai existe. Mancam orice, de cele mai multe ori fructe crude, cel mult parguite. Dar, efortul de a le culege si teama de a nu fi prinsi, le faceau cele mai gustoase fructe din lume.

    Imi amintesc ca in spatele blocului, erau gradinite mici unde vecinii plantau diferite legume pentru consum propriu. La fiecare 4-5 gradinite, era si cate un pom fructifer (cel mai adesea corcodus, dar si prun, nuc, etc). Parintii mei aveau singurul corcodus rosu din cartier – evident, tinta cea mai ravnita de colegii de breasla.

    Cat am fost copil, l-am pazit multe nopti, de la fereastra dormitorului, insa niciodata nu am apucat sa mananc macar o corcodusa coapta. Dupa ce am intrat la facultate, fiind in vizita la parinti, am fost si pana in spatele blocului sa vad cum arata corcodusul. Era plin de fructe, dar trecute. Nimeni nu mai “dadea atacul” in cartier.

    Ioan. 33 ani.

  13. #13 Comentariu nou

    cutiuta: un fel de v-ati ascunselea cu minge. Aceleasi reguli doar ca trebuia sa ii scuipi pe cei care se ascundeau in timp ce pazeai mingea. Daca te duceai prea departe de minge in cautarea celorlalti, putea veni unul sa dea in minge, scapandu-i pe cei deja scuipati si o luai de la capat.
    Partea amuzanta e insa alta: tin minte ca in timpul unui astfel de joc am sarit peste un gard de sarma ca sa dau in minge; mi s-a infipt unul din tepii aia de la gard foarte aproape de coi. Nu i-am spus maica-mii vreo 3 zile, timp in care imi ascundeam chilotii prin rufe, sa nu se vada ca sunt patati de sange; am scapat cu bine, insa nici acum nu inteleg de ce ma simteam vinovat ca m-am infipt in gard, probabil pt ca nu aveam voie in gradina omului.

    in adolescenta practicam whist pe capace/suturi in fund: iti luai atatea capace/suturi in fund cate puncte diferenta erau intre tine si cel care iesea inaintea ta. Daca erai primul dadeai la toata lumea, daca erai ultimul…
    Tin minte si acum ca aveam un prieten care castiga mereu si cand dadea nu se abtinea; cand s-a intors roata si a iesit ultimul s-a suparat, ca de ce dam asa tare.
    Era sa uit, am jucat whist si in perioada cand erau la moda centurile de slabit cu impulsuri electrice; printre pedepsele pentru cei care pierdeau erau 5-10 impulsuri cu aparatul ala aplicat pe frunte sau pe ceafa.

    o alta faza amuzanta a fost cand jucam „capra” si una dintre sarituri era pintenul cocosului(ii mai spuneam si pintenul magarului), iar eu nu mi-am coordonat piciorul care sa loveasca, astfel incat in loc sa il ating peste fund, i-am dat cu toata setea in moalele capului. Capra era jocul unde se reglau datoriile cu vecinii pe care nu ii suportai.

  14. #14 Comentariu nou

    Eu n-am avut parte de ‘cheia la gat’ pentru ca era bunica tot timpul acasa. Bloc nu am avut pentru ca am stat la casa 🙂 dar as putea sa invat din cartea asta, cum e sa fii cu cheia la gat!

  15. #15 Comentariu nou

    Ah, ce vremuri. În primul rând, nu exista zi fără campionate de sărit ața și coarda (recunosc, nici nu mai țin secvențele de joc de la sărit ața și de aceea mi-ar plăcea mult cărticica :P). Jucam „Sticluța cu otravă”, „Omul negru n-a venit”, „Țară-țară vrem ostași”, „Rațele și vânătorii”… ca să nu mai zic de Prinsea, Șotron și De-a v-ați ascunselea. Pe lângă asta, organizam frecvent campionate de badminton și handbal (suprinzător, nu prea juca nimeni fotbal). La un moment dat am descoperit și un joc de cărți cu pedepse, care a fost revelația unei veri întregi, dar și sursa a multe răzbunări și miștouri. A da, să nu uităm de „Împărate-împărate, câți pași îmi dai” – probabil cel mai subiectiv joc posibil, unde câștigai doar dacă te aveai bine cu copilul care era împăratul. Ultimul, dar nu cel din urmă, era completatul oracolelor…nu e un joc în sine, dar la vremea aia era sport național :))

Adaugă reply - cartus

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.