Trăim vremuri în care toată lumea are o părere. Despre absolut orice. De la politică internațională până la nutriție, psihologie sau ce e „toxică” într-o relație. Și cel mai des auzim fraze care încep cu: „Mi se pare că…”.
Dar hai să ne oprim puțin. Ce înseamnă, de fapt, „mi se pare”?
E o formulare comodă, vagă, perfectă pentru a-ți da cu părerea fără să-ți asumi nimic.
Nu presupune efort, nu implică cercetare, nici măcar o minimă curiozitate de a înțelege lucrurile în profunzime.
„Mi se pare” e forma modernă a ridicatului din umeri cu pretenții de opinie.
Diferența dintre „mi se pare” și „cred” sau „sunt convins”
„Cred” implică deja un proces mental. Înseamnă că, într-un fel sau altul, te-ai gândit la subiect. Poate ai citit, poate ai experimentat. „Sunt convins” merge și mai departe – ai ajuns la o concluzie pe baza unor dovezi, a unui raționament, nu doar a unei impresii fugare.
Pe scurt:
- „Mi se pare” = nu știu sigur, dar zic și eu ceva.
- „Cred” = m-am gândit și am un punct de vedere argumentat.
- „Sunt convins” = am suficiente informații încât să susțin ferm ceea ce spun.
De ce e periculos „mi se pare”
Când majoritatea oamenilor aleg să funcționeze pe „mi se pare”, ajungem într-o cultură a opiniei superficiale.
Nimeni nu mai verifică surse, nu mai citește studii, nu mai are răbdare să asculte puncte de vedere opuse. Ne mișcăm dintr-un „mi se pare” în altul, și ne mirăm că deciziile – fie ele personale sau colective – sunt tot mai proaste.
Adevărul e că oamenii care se mulțumesc cu „mi se pare” rareori se documentează. Nu au răbdare. Nu vor să facă acel pas în plus spre a înțelege, spre a separa faptele de percepții. Iar asta e, într-adevăr, o formă de superficialitate.
O conversație banală între doi colegi:
– Mi se pare că glutenul e nasol, îngrașă și e toxic.
– Serios? Ai citit ceva despre asta?
– Nu, dar am văzut un documentar pe Netflix/Youtube/Platformă.
Asta e exact genul de gândire care nu se bazează pe cunoaștere, ci pe senzații. Pe un „vibe” general.
Omul nu știe ce e glutenul, nu știe în ce alimente se găsește, nu știe cine are cu adevărat intoleranță. Dar i se pare. Și pe baza acelui „mi se pare”, începe să dea sfaturi, să se ferească de pâine, sau să se apuce de un regim care nu i se potrivește.
De partea cealaltă, cineva care spune „cred că glutenul nu e o problemă pentru majoritatea oamenilor” o face după ce a citit studii, poate a întrebat un medic sau un nutriționist. Poate chiar și-a făcut analize, dar mă convinge mai mult că știe despre ce vorbește.
Cum ar fi să schimbăm registrul?
Știu, sună puțin pretențios să spui „sunt convins că…”. Te face responsabil de ce spui. Trebuie să fii pregătit să explici. Să susții. Să recunoști când greșești. Dar în același timp, e și un semn că îți pasă. Că nu vorbești doar ca să umpli tăcerea, ci ca să contribui cu ceva real.
Poate nu avem mereu răspunsurile corecte, dar măcar să ne antrenăm gândirea în direcția asta: de la „mi se pare” la „am căutat, am verificat, am înțeles”.
2 comentarii Adaugă comentariu
si mie mi se pare ca articolul asta e bun
asa mi se pare si mie