„lăsați femeile să joace ce vor!”
Acest mesaj l-am văzut în tribunele stadionului Arcul de Triumf, la un meci de fotbal feminin dintre România și Polonia, meci în care Polonia a învins cu 1-0 dar nu despre acest meci este vorba.
„lăsați femeile să joace ce vor!” — un banner văzut pe un stadion, la un meci de fotbal feminin. Simplu, direct, fără floricele. Și totuși, pentru unii pare un mesaj revoluționar, ba chiar deranjant.
Nu pentru că ar fi prea complicat, ci pentru că lovește exact unde doare: dreptul femeilor de a-și trăi viața fără aprobarea unor bărbați care încă se comportă ca niște portari ai libertăților personale.
Dacă stăm să ne gândim, nu e vorba doar despre fotbal. Nu e vorba doar despre sport. E vorba despre libertatea de a alege. De a fi. De a nu cere voie. De a nu da explicații.
Dreptul de a alege — fără manual de instrucțiuni livrat de societate
Femeile au dreptul să joace fotbal. Dar și să danseze balet. Să conducă un business. Sau un tractor. Să fie mame, sau să decidă că nu vor copii.
Să gătească dacă le place, dar și să comande pizza fără vină. Să poarte tocuri, sau bocanci. Să citească filosofie sau să binge-uiască reality shows. Fără să li se pună etichete.
Libertatea nu vine cu un checklist: „liberă, dar să nu deranjezi tradițiile”; „independentă, dar să nu uiți să zâmbești”; „puternică, dar să nu sperii”.
Societatea a pus, de-a lungul timpului, femeile în cutiuțe cu etichete: „delicată”, „grijulie”, „tandră”, „mai slabă la matematică”.
Și când o femeie iese din cutiuță, hop! apare câte un comentator cu gândire preistorică: „nu e pentru femei”: fotbalul, politica. ingineria. conducerea.
Culmea, nimic din toate astea nu vine cu avertisment pe ambalaj: „A nu se lăsa la îndemâna femeilor”.
O femeie nu trebuie să fie nici simpatică, nici drăguță, nici „feminină”, după standardele cuiva, pentru a fi respectată. Nu trebuie să vorbească încet, să nu supere, să zâmbească în poze și să spună „mulțumesc” când cineva îi aprobă alegerile.
Respectul nu se dă pe bază de punctaj. Nici pe bază de like-uri.
Drepturile femeilor nu sunt despre perfecțiune, sunt despre normalitate.
Despre dreptul de a greși fără să devină „dezastrul tuturor femeilor”. Despre a reuși fără să fie tratată ca o excepție. Despre a fi om, pur și simplu. Cu drepturi, vise, planuri, frici, libertăți.
Când o femeie joacă fotbal, nu răstoarnă Universul.
Doar joacă fotbal. Când conduce o companie, nu distruge ordinea naturală. Doar conduce o companie.
Când spune „nu mă interesează părerea ta”, nu ignoră tradițiile. Doar își revendică autonomia.
„Lăsați femeile să joace ce vor!” nu e doar un slogan pentru stadion.
E un rezumat perfect pentru o idee fundamentală: libertatea femeilor nu trebuie permisă. Trebuie respectată.
Restul sunt zgomot de fundal.
Cam asta e lumea pe care o doresc eu copilului meu, puștoaicei simpatice de azi, femeii de mâine.
8 comentarii Adaugă comentariu
A fost vreodata vreo discutie in Romania legata de faptul ca femeile nu ar trebui sa joace fotbal?
Poate totusi traiesc eu intr-o bula, dar nu am vazut niciodata pe nimeni care sa critice femeile care practica anumite sporturi.
numa nea gigi de cate ori a zis
Chiar nu ai auzit niciodată pe nimeni zicând asta? Atunci chiar trăiești într-o bulă bună. Eu am auzit-o de multe ori, și cu multe alte chestii în afară de fotbal. Și asta până la 18 ani când am plecat din România. M-am născut într-un oraș de provincie și am auzit de multe ori “xyz nu e treaba de muieri”(muiere în sens peiorativ).
@Helena, dar tu nu ai auzit niciodata „X nu este treaba de barbati” sau „daca faci asta inseamna ca esti gay”?
PS: mai sus eu refeream strict la sporturi, nu la activitati la locul de munca. Pentru ca acolo chiar sunt activitati mai potrivite pentru barbati si activitati mai potrivite pentru femei.
Exemplu:
– prefer oricand o femeie pe rolul de educatoare, pentru ca femeile sunt in general mai empatice si ii fac pe copii sa se simta mai in siguranta.
– sau prefer un barbat in activitatiile de munca pe santier, pentru ca in general barbatii au mai multa forta fizica si pot muta aceeasi cantitate de material in timp mai scurt.
Nea Gigi este exceptia. El a zis multe lucruri,
Plus ca unul dintre principalele motive pentru care comenteaza este ca nu vrea ca o parte din banii produsi de fotbalul masculin sa fie alocata catre forbalul feminin. Adica este pur si simplu pragmatic.
Nicio obiectie la nivelul principiului pe care il enunta articolul. Eu, ca adept al incluziunii, as largi sloganul si as zice asa: „Lasati OAMENII sa joace ce vor!”
Am insa niste intrebari/nuante/neclaritati vizavi de metodele „de implementare” pentru aceasta incluziune, nu de alta dar incluziunea „fortata” sau aia care nu tine cont de nici de parerea celor inclusi si nici de a alora in randul carora se face includerea …
As zice sa discutam putin despre fotbal, ca de la fotbal a pornit discutia.
Din cate imi amintesc eu, la noi legea zice ca daca ai echipa/club de fotbal profesionist si care joaca in Liga I, sunt doua criterii care trebuie indeplinite: UNU – sa ai/faci si echipa de fotbal feminin (asta, acum 2-3 ani cand am auzit eu de ea, posibil sa fi fost / ramas la nivel de discutie, nu sunt 100% sigur ca s-a si transformat in obligativitate) si DOI – sa ai in echipa un numar de jucatori sub 21 de ani.
Bine, sunt mai multte conditii, dar astea doua au legatura cu subiectul zic eu.
Ambele conditii sunt din zona aia de obligatie, incalcarea lor fiind sanctionabila destul de serios pana la niste penalizari financiare si/sau excluderi din diferite competitii.
Bun, vin eu si intreb – conditiile astea sunt OK sau nu? Pot fi (sau nu) intepretate ca niste distorsionari ale realitatii … ecoenomice, in acest caz. A sustine o echipa (masculin/feminin este irelevant) este una, dar a fi obligat sa susti doua echipe (adica UNA in plus fata de ce ai tu in plan) este OK sau nu?
Fotbalul, ca hobby, e OK si nu cred ca exista restrictii pentru nimeni care are chef sa-l practice pe strada, in spatele blocului, in parc sau chiar si intr-o competitie de amatori.
Doar ca Fotbalul profesionist , ca majoritatea activitatilor lucrative zilele astea, este o activitate FINANTATA (de cineva) si care trebuie sa PRODUCA un profit. Ca altfel finanatarea (care este 99,99% una initiala in business) se termina si a 2-a/3-a transa de finantare nici nu mai este „initiala” si nici nu prea vine intr-o afacere care nu vine si cu un ROI.
Inainte sa ne inghesuim in spatele unor principii/sloganuri – oricat de frumoase, bune sau pline de bune-intentii ar fi ele – si sa le „amestecam” acolo unde nu e cazul, poate ca ar fi bine sa incercam sa intelegem cum sta treaba in viata reala, aia de zi-cu-zi.
Cati bani PRODUCE un club de fotbal feminin? As risca sa zic ca putin-spre deloc. Poate cu unele exceptii la nivel de Barcelona sau pe-acolo.
Dar in Romania, unde nici fotbalul ala profesionist (asa-zis, ca nu prea e 100% profesionist nici ala) abia-abia ce face niste bani „de seminte” si prin maxim 2-3-5 cluburi, ce rost are discutia?
Si atunci DE CE este lucru bun (sau necesar?) sa „sloganim” intr-un domeniu in care nu e cazul sa o facem?
Iar personajul generic de tip „gigi” este pe zona „no comment”. El a avut o problema care este 100% reala … bine, ca pe personajul generic „gigi” l-a luat gura pe dinainte si nici nu s-a obosit sa explice economic eroarea de judecata de a obliga (prin lege/sanctiuni) un club profesionist sa cheltuie bani intr-o directie lipsita de logica economica.
Nu cred ca trimisul „la cratita” al femeii arae legatura cu obligatia de a face o echipa de fotbal feminin. Cele doua notiuni sunt din sfere diferite.
Apropo, inteleg ca se pregateste (sau s-a facut deja) o lege care zica ca minim 40% jucatori trebuie sa fie romani … asta cum suna? Incluziune, aberatie economica, discriminare?
legea aia e o prostie
Pai exact asta am vrut sa spun si eu: ORICE incluziune, oricat de bine-intentionata ar fi la nivel de concept dar care este facuta fortat „din pix” printr-o lege care OBLIGA la o (asa-numita) incluziune prost-inteleasa si prost-aplicata este o tampenie sinistra.
Unde mai pui ca te poti trezi si cu vreun recul neprevazut – in loc sa rezolve o problema, o lege proasta poate sa antagonizese niste categorii de oameni care, in mod normal, ar putea fi neutri-spre-pozitivi pe subiectul respectiv dar pe care-i scoate din sarite modul asta de a pune problema cu obligativitatea sau, mai rau, si cu niste sanctiuni in caz de nesupunere.
A fost odata un om celebru (nu dau nume, majoritatea cred ca stim despre cine e vorba) care, cand a fost intrebat de ce premiile masculin vs. feminin in cadrul aceleiasi competitii nu sunt egale a zis cam asa: premiile vin dintr-un buget care este construit pe baza contributiei unor sponsori care dau bani in functie de cifrele de audienta si, implicit, vizibilitatea pe care o primesc de banii aia. Cand fetele vor face audienta ca baietii si premiile vor fi egale in cele doua competitii.
Suna rau si cinic dar matematic si economic omul avea 100% dreptate. Cum ar fi sa vina careva cu o „lege” care sa oblige organizatorul sa dea premii egale pentru ca .. PC si woke-isme de doi bani? Pai ar fi simpliu – competitia aia s-ar desfiinta in secunda doi sau in tara care ar legifera asa ceva nu s-ar mai tine astfel de competitii. Punct!