Domnule Aldea, înțeleg de pe site că dumneavoastră sunteți în funcție în momentul ăsta, dacă doriți să intrați în istoria modernă a Bucureștilor și nu numai, vă dau pe gratis rețeta succesului.
Nu trebuie să construiți nici linia către aeroport, nu trebuie să rezolvați cumva problema cititoarelor de cartele, nici măcar nu e nevoie să terminați presupusul metrou din Drumul Taberei.
Soluția e simplă, e la îndemână și dacă o faceți, promit să mă ocup personal de campania de promovare.
Domnule Aldea, în toți anii ăștia cu metrou, nimeni, dar nimeni nu s-a gândit să pună un cos de gunoi la capătul turnichetului de acces, să aibă omul unde să arunce cartela, în caz că s-a golit. Trebuie să mergi cu ea la mama naibii, prin peron, să vezi pe unde o fi un coș.
Asta e momentul dumneavoastră! Puteți scrie istorie! Un coș la fiecare cluster de turnicheți de acces vă vor aduce nemurirea, pe cuvânt de onoare!
Cu stimă,
un pasager!
2 comentarii Adaugă comentariu
Ori nu mergi cu metroul ori nu ai citit niciodată ce scrie pe cartelă.
Primul punct tipărit pe orice cartelă este obligativitatea ca tu să o păstrezi pentru control.
cand a fost ultima oara cand ai prins un control la metrou?