Toți avem o carte preferată. Poate n-o spunem mereu cu voce tare, poate uneori o schimbăm, dar undeva, în tăcerea bibliotecii noastre interioare, e o carte care ne-a atins mai mult decât celelalte. Pentru mine – și pentru mulți alții, chiar dacă nu recunosc ușor – acea carte este Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupéry…. [mai mult]
Aplicația BOLT a devenit absolut nefrecventabilă, la un nivel cu mult mai jos decât era taximetria atunci când lumea a virat spre aplicațiile de ride sharing. De ce zic ca aplicația BOLT este o aplicație de scam? adică aplicația BOLT e țeapă. E simplu. Comanzi, ți se retrag banii în avans și apoi începe distracția…. [mai mult]
1 Noaptea. Aeroport. Estimat pana acasa 70 de lei.
Ajuns acasa: 160 de lei.
Supportul zice ca asa e, ca soferul a luat-o pe alt traseu decat cel recomandat. Si o sa primesc diferenta in voucher.
Le zic ca nu vreau voucher, ca nu pot sa il folosesc la Mega.
Imi zic ca nu se poate altfel si ca daca ma pot ajuta cu altceva, ca problema banilor am rezovlat-o cu voucher.
Cand au aparut aplicatiile astea am avut exact aceasta „parere” din momentul T0. La inceput a fost un serviciu mai „spoit” asa, cat sa acapareze cota de piata, adica sa traga toti clientii satui de „maimuta” si alte apucaturi mizerabile din lumea taxiurilor.
Pentru parerea asta mi-am luat injuraturi.
Cand taxiurile au inceput sa piarda teren si majoritatea taximetristilor au inceput sa migreze pe ride-shiaring … au ajuns rapid si acolo aceleasi apucaturi mizerabile.
Cand am spus „told you so” … iar mi-am luat injuraturi.
Umbla vorba in targ de cel putin un an ca au inceput sa se ocupe cu mizerii.
Asa ca eu – de obicei evit cat pot si extrem de rar folosesc serviciile astea – comand masina DUPA ce verific pretul si pe Uber si pe Bolt si DOAR cash. Si bacsisul e tot cash, asa ca … nu am gasit inca soferul care sa nu vina sau sa-mi faca vreo figura.
Pentru că îi stresăm cu evaluări naționale încă din clasa a doua În România, copilăria începe să arate tot mai mult ca un maraton de testări și etape de performanță. La vârste la care în alte țări copiii încă învață prin joacă, ai noștri sunt puși să treacă prin „simulări” și „evaluări naționale”, cu subiecte… [mai mult]
absolut, dar tezele incepeau din clasa a 5a. eu nu am o problema cu evaluarile, dimpotriva. am o problema cu parintii dar si dascalii care supun copiii la presiuni de care nu au nevoie si nu sunt antrenati.
Buna ziua,
Sunt doar testari. Evaluarea la nivel national a ceea ce stiu copiii.
Parintii se sperie ca nu face copilul fata.
Profesorii nu stiu ce fac, le-o fi frica sa nu se uite cineva la rezultatele de la clasele lor si sa nu foloseasca asta ulterior ca sa nu stiu ce sa le faca.
In rest, lucrari anuntate ai in fiecare trimestru la toate materiile (ei, poate nu la muzica, desen si sport…) – deci tot evaluare.
La unele materii aveai chiar si teze – tot evaluare.
Pentru examene de tip concurs, erau olimpiadele ca pregatire.
In State ii tot evalueaza, dar nivelul e tot cel care este.
Problema e ce faci cu rezultatele evaluarii, ca nu pare sa se intample nimic.
In plus, copiii cresc, deschid ochii si vad, pe langa cei cu merite si niste analfabeti in fata, fara prea multa scoala, dar tolerati si uneori chiar laudati de alti oameni – a propos de motivatia externa.
Deci…?
Încă mai plătesc abonament la cablu. Deși, sincer, nu mai știu de ce. Televizorul din sufragerie s-a transformat într-un ecran pe care rulează YouTube, Netflix și, ocazional, Spotify. Cel din dormitor mai prinde câte un meci, din an în Paști. Posturile de știri? Au ajuns niște fundaluri zgomotoase, în care realitatea e împachetată în… [mai mult]
Televiziunea a murit, într-adevăr. A rămas doar zgomotul de fond pentru bunici, ca un EKG care încă mai pârâie din inerție. Doar că mi se pare amuzant cum am fugit de „fețele obosite” de la TV doar ca să ne facem abonament la alte fețe, pe YouTube sau Patreon, care ne confirmă fix bula în care ne simțim confortabil. Am schimbat doar popa, nu și religia. Acum ne spovedim online, pe bani. E mai personalizat, ce-i drept.
Acum mulți ani, mi s-au stricat televizorul și l-am dus la reparat (da, așa demult era).
După câteva săptămâni l-am adus înapoi și l-am pornit. Spre surprinderea mea neplăcută era o „doamna” care urla la mine, avea un ton de crâncen reproș.
De atunci nu l-am mai deschis decât la filme.
Televiziunile greșesc și la fond și la formă.
Am ajuns în punctul în care avem de ales UE sau Rusia. Indiferent cum vrem să ne facem noi că nu vedem, că dracul nu e așa negru, astea sunt opțiunile. Cum ar arăta viața concretă a unui român obișnuit într-un astfel de scenariu? Să comparăm două realități: cu UE și fără UE, la nivel… [mai mult]
Nu știu exact când s-a întâmplat și unde am virat greșit, dar trăim o eră în care toată lumea se regăsește. Brusc. Pe stories, în postări, în interviuri. Fiecare pare că a trecut printr-un soi de iluminare spirituală personalizată, în care a descoperit nu doar cine este, ci și cine ar trebui să fim noi,… [mai mult]
„Clasat” e genul ăla de film care pare documentar, dar nu e. Și tocmai de-aia funcționează așa bine. O investigație despre un incendiu suspect într-o companie tech românească se transformă, încet, într-o poveste despre AI, corupție și lucruri băgate sub preș. Nimic exagerat, nimic strident, dar destul cât să-ți ridice sprânceana și să-ți rămână în… [mai mult]
Am văzut că s-a dus și Bolojan să se tragă în poză cu fetele de la Dăruiește Viață, că e la modă, s-au rezolvat toate de pe ordinea de zi și nu bifase și prezența în lumea ONG. Nu-i nimeni care să nege impactul imens al organizației „Dăruiește Viață”. Spitalul construit din donații este o… [mai mult]
Am primit întrebarea asta fix ieri, de ce nu scriu pe substack, că pare mai cool, decât să continui să scriu aici. Pe vremuri (a se citi: acum 10-15 ani), dacă aveai un domeniu propriu cu numele tău, erai cineva. Era semn că ți-ai pus ordine în gânduri, că ai învățat WordPress, că ai stat… [mai mult]
Pentru mine, Substack vs. domeniul propriu e ca la video:
Le pui pe YouTube sau TikTok pentru audiență, dar accepți că depinzi foarte mult de platformă.
Și dacă ești pe YouTube, dar vrei la un moment dat să pleci de acolo (sau ești dat afară), nu ai acces la aproape nimic. Audiența era pe YouTube, s-a abonat la tine, dar rămâne pe YouTube dacă vrei să pleci.
Cei de la Starea Nației, dacă nu mă înșel, au zis la un moment dat ceva de genul – „Am încercat să folosim propriile platforme, dar pe YouTube e o mare audiență”.
OK, e bine pe YouTube, ai multe lucruri. Dar depinzi de lucruri care nu sunt în controlul tău.
Trăim vremuri în care orice lucru banal a devenit un task automatizabil. Aplicațiile de notițe îți sugerează idei înainte să ți le formulezi tu în cap, AI-ul îți scrie mailul, face prezentarea, și-ți oferă variante de „tone of voice”, de parcă ai fi un brand global care trebuie să-și comunice emoțiile. Și totuși… tu stai…. [mai mult]
Petronius
Pentru generatiile noi noul Exupery poate fi
si
Lupul de nisip – Åsa Lind
Sensibilitatea aparte descoperita greu..