Am pornit de la o postare a unei persoane care lucrează chiar la Bruxelles, în capitala democrației europene. O fi ea cât se poate de competentă – și chiar e – dar nu contează numele, pentru că nu e despre oameni, ci despre idei.
Și ideea era asta: zero tarabe, zero standuri cu dulcegării, zero restaurante în parcurile din București.
De ce?
Pentru că mersul cu copiii în parc e un exercițiu de răbdare. Pentru că, spune autoarea, cei mici ar cere toată guma și toate sucurile din lume, iar ea ar trebui să devină „mama rea, care pune limite”.
Soluția propusă? Să dispară tarabele. Să nu mai existe tentația.
Cu alte cuvinte: e greu să gestionez relația cu copilul → să fie interzisă sursa de frustrare → să sufere toți, ca să nu sufăr eu.
Linia dintre drepturile noastre și drepturile celorlalți e incredibil de subțire.
Și, dacă nu suntem atenți, începe să alunece. Mereu ajungem la noi versus ei.
Am întâlnit aceeași logică și la școală la fii-mea. Dacă unii copii nu aveau voie să mănânce cartofi prăjiți, atunci nu a mai avut voie nimeni. Decât să explicăm, am tăiat. Decât să educăm, am interzis. Ca să nu devin manipulator sentimental și să zic că pentru 3 copii, celorlalți 23 le-a fost răpită bucuria zilei de vineri când aveau voie să cumpere „prostii” de la cantină.
Sigur că se pot lua gustări de la magazin, se poate face picnic – se întâmplă frecvent, inclusiv la Bruxelles, cum spune doamna.
Dar ce lume desenăm dacă începem să ștergem tot ce ne pune răbdarea la încercare?
E mai simplu să interzici decât să educi. Interzicerea e comodă. Educația cere timp, efort și consecvență.
Și dacă tot apucăm drumul „interzicerea rezolvă”, unde ne oprim? La tarabe? Sau trecem la femei în pantaloni, cap descoperit, opinii incomode? Istoria e plină de exemple cu „am făcut-o pentru binele copiilor”.
Așa că înainte să începem cu „zero tarabe”, poate ar trebui să începem cu „hai să vorbim cu copiii”.
Înainte să tăiem bucățele din realitate ca să fie viața mai ușoară, să învățăm cum să navigăm realitatea.
Că fără tarabe, supraviețuim. Fără educație, nu.
