Pentru că îi stresăm cu evaluări naționale încă din clasa a doua
În România, copilăria începe să arate tot mai mult ca un maraton de testări și etape de performanță. La vârste la care în alte țări copiii încă învață prin joacă, ai noștri sunt puși să treacă prin „simulări” și „evaluări naționale”, cu subiecte standardizate și rezultate interpretate de parcă ar defini valoarea unui copil.
Evaluarea Națională de la clasa a II-a este un prim exemplu. Un copil de opt/nouă ani abia învață să-și gestioneze emoțiile, dar în România este deja introdus într-un sistem care îi măsoară randamentul. Rezultatul?
Creierul lor – în plină formare – este bombardat cu anxietate, teama de eșec și presiunea de a nu-și „dezamăgi” părinții sau învățătoarea. Oricât de tare am încerca noi, părinții, să nu punem nici o presiune, oricât de mișto ar fi învățătoarea, e greu pentru copil să nu intre singur în capcana presiunii. Ca să nu mai spunem că e suficinent să existe 1 copil în clasă de la care au părinții așteptări mari ca să contamineze și mintea celorlalți.
Ce învață copiii din aceste testări? Fix un căcat!
Învață că trebuie să dea randament. Că greșelile sunt rușinoase. Că valoarea lor depinde de un scor. În loc să descopere bucuria învățării, sunt învățați să se teamă de ea.
De ce facem asta? Pentru că sistemul are nevoie de cifre. Pentru că ni se spune că așa „monitorizăm progresul”. Dar în realitate, monitorizăm doar conformismul și capacitatea copiilor de a se adapta unui sistem rigid, nu dezvoltarea lor autentică.
Consecințele? Un copil care, până la 14 ani, a trecut prin 3-4 evaluări „naționale” nu va iubi școala.
Va învăța să se teamă de ea. Se va simți epuizat, plafonat, poate chiar inadecvat. De aici vin burn-out-ul școlar, anxietatea, depresia sau revolta pasivă.
Adaugă la cele de mai sus și testele comper, testele abracadabra și testele draci pansați. Apoi mai punem la socoteală și că lucrările în România „se corectează” nu se evaluează. Apriori transmitem mesajul că e greșit ce au făcut, trebuie să vine cineva să corecteze.
Mai puține evaluări, mai multă încredere în ritmul natural de învățare. Joacă, curiozitate, proiecte, cooperare. Nu teste grilă. Nu rușinarea copiilor care „n-au scos nota 10”.
Copiii nu sunt niște device-uri care trebuie să treacă prin actualizări periodice. Sunt oameni în formare. Iar dacă vrem adulți echilibrați, trebuie să le dăm voie să rămână copii cât au nevoie.
10 comentarii Adaugă comentariu
La mine scoala din anii preuniversitari parca a fost o inchisoare cu regim deschis. Bullying de la colegi, dictatura unor profe, materii aiurea. Dar evaluare nationala am avut doar in a 4-a.
eu prima evaluare am avut-o in clasa 8a, capacitatea. in rest, cum zici tu
Ce oameni tineri … :))
Prima mea „evaluare” a fost Treapta I, adica admiterea la liceu. Dupa care ar fi trebuit sa urmeze Treapta a II-a, doar ca s-a desfiintat si am am fost prima generatie (’92) care nu a mai dat examen intre clasa a X-a si a XI-a. Asa ca urmatoarea a fost abia BAC-ul urmat, firesc, de admiterea la facultate.
Da, pe de-o parte da, e corect: poate ca e prea mult sa dai EVALUARE in clasa a II-a. De fapt nu cred ca-i ceva in neregula cu evaluarea in sine, cat cu PREGATIREA momentului respectiv si de aici „presiunea” asociata acestor evaluari.
Dar pe de alta parte era, din ce-mi aduc eu aminte de cand eram copil, destul de periculos sa te trezesti la prima evaluare serioasa din viata ta (si una care putea deveni decisiva pentru viitor) abia la varsta de 14 ani. Imi amintesc de colegi care nu erau neaparat slabi la scoala dar au picat Treapta I si au ratat intrarea la liceul la care doreau sa intre pentru ca s-au pierdut in emotia exemenului si … asta a fost. Argumentul meu este legat in special de faptul ca generatia mea a sjuns la acea varsta fara experienta „de concurs” si, deci, complet NEpregatita pentru a face fata unui astfel de moment.
Fac o paralela intre cum e copilul copilul meu acum in relatia cu scoala si cum eram eu la varsta lui in contextul scolii de atunci – datorita faptului ca fiu-meu are „exercitiul” testelor/evluarilor a luat si ia fluierand 99,99% din exemenele pe care le da. Si NU se duce stresat la scoala in ziua in care are evaluare/testare.
Eu am trantit la viata mea cateva exemene importante NU pentru ca nu eram pregatit ci pentru ca nu aveam maturitatea si capacitatea de a-mi controla emotiile asa cum ar fi trebuit, pentru ca … NU avem prea multa experienta in ceea ce priveste abordarea unui examen.
Sunt constient ca fiecare copil este atlfel si in fiecare scoala problema se pune diferit dar eu ma refer strict la maturitatea si calmul cu care copilul meu a ajuns sa abordeaze orice examen, chestie care e clar ca nu are de unde sa vina decat din … EXPERIENTA testelor/evaluarilor.
Paranteza – Am fost foarte de norocosi sa avem un copil inzestrat nativ peste medie dar si inclinat spre zona de matematica/chestii exacte (motiv pentru care insistam DOAR ca nivel de seriozitate in abordare fara sa o simta ca pe-o obligatie, pentru ca poate si isi doreste, doar in directia asta cu matematica in care-i place sa intre mai adanc in detalii) si, cel mai important, are auto-determinarea necesara sa se ocupe de scoala singur si din proprie initiativa, fara sa fie nevoie de vreun „push” din partea noastra. In aproape 4 ani de scoala NU a fost cazul sa-i punem vreodata nici macar o intrebare sau sa ii „amintim” ca are ceva de facut pentru scoala, pentru ca si le prioritizeaza singur.
De-asta consider ca STRESUL (sau adversitatea sau vreo reactie negativa) nu vin atat din evaluari in sine cat din atmosfera si mediul care-l inconjoara. Eu ii repet o singura mantra de cand a intrat la scoala: NU ma intereseaza, nu intereseaza pe nimeni si nu ar trebui sa-l intereseze nici pe el notele, evaluarile sau alte chestii din astea formale ci EFORTUL depus si PROGRESUL inregistratat de la o zi la alta; practic TOT ce trebuie sa il intereseaze este sa munceasca si sa fie MAI BUN astazi fata de cum era ieri. Si cand va identifica un subiect care ii place in mod deosebit, sa munceasca dincolo de materia/programa/scoala/evaluare avand in cap ideea sa fie „cel mai bun” pe subiectul ala. Ca nu va primi „medalia de aur” de fiecare data, e clar, dar A-TI DORI medalia de aur si A MUNCI pentru asta este mentalitatea corecta cu care trebuie sa intri „in concurs”.
Suntem, de asemenea, norocosi ca am gasit o „reteta” foarte buna, adica o scoala unde se face scoala la modul serios dar placut, fara stres sau presiune pe copii. Dar se dau si evaluari. Hai nu de la clasa zero si mai putin pe la clasa I, dar de prin clasa a doua … s-au cam dat evaluari din-ce-in-ce mai serioase.
Cred cu tarie ca este nevoie de evaluari periodice, pe traseu, macar ca exercitiu. Care o fi varianta corecta sau cat de multe/putine evaluari este normal .. nu ma pronunt, pentru ca realmente nu ma pricep si nu as vrea sa zic vreo tampenie.
Noua tot asa ne-a spus invatatoarea – evaluarile nationale la clasele mici nici nu sunt obligatorii, dar copiii care trec prin ele sunt mai pregatiti pentru BAC (emotional vorbind).
Crezi ca copiii „afara” iubesc scoala ? 🙂
da, am exemple in familie. si vezi si comentariul lasat de dojo mai jos
Alta tara, alt sistem: clasa a III-a: State Testing. Engleza si Matematica. Testul se da pe calculator, deci trebuie ala micu’ sa stie si asta. Intrebarile sunt abracadabrante, am pretentia ca stiu destula engleza, dar unele sunt chiar suspecte.
Testele dureaza 2 zile fiecare, aproape o ora. La fel la clasa a IV-a. Astazi fiica-mea are testing la Engleaza, la final de clasa a V-a. Saptamana trecuta a avut la Stiinte (ce dracu’ au testat, nu stiu, dar tot 2 zile a durat). Asta de saptamana asta e de 2 zile si el, saptamana viitoare avem testarea la Matematica. deci 6 ZILE de testare in total la 11 ani (se merge cu un inainte de Romania la scoala).
Nu se stie punctajul, NU VEZI testul, afli undeva la final de august cat a luat copilul. Punctajul maxim e 850, nu stiu cum dracu’ se ia, ca asta a facut 805 cel mai mult si cica a fost cea mai tare din judet.
Culmea este ca iubeste scoala, pentru ca profesorii sunt relaxati si de maxim bun simt. Materia e suficient de stufoasa, dar prezentata intr-un mod ceva mai interactiv, nu se toceste numa’. Cand a dat test pentru GATE (Gifted and Talented) a stat 2 zile la testare, tot asa, cate o ora tura.
Noi suntem o idee mai tampiti, ca romani ce suntem, ca vrem note mari si „succese”, lumea este in general relaxata. Acu’ e drept ca sunt destule entnii (noi, est europenii, chinezii si indienii) care baga scoala in draci in copiii lor, asa ca iau relaxarea americanilor get-beget cu suficienta sare.
Un sistem competitional nu e neaparat rau, atat timp cat nu este otravit cu chestii fortate si presiune amboulea. Noi inca lucram la a ne mai calma un pic, pentru ca un copil care vrea sa invete o sa o faca oricum, fara ca ma-sa ori ta-su sa ia foc la cate o nota de 80 (Notarea e pana la 100).
Exista o serie de recunoasteri la care sa impingi copilul, GATE (asta l-a luat), President’s Award (medii de A toate), Honors Society etc. Sistemul este extrem de concentrat pe super-performanta (ca nu ajungi la o facultate de doamne-ajuta degreaba), dar atitudinea e in general o idee mai putin isterica.
Din exterior, sistemul “testam elevii si ii obisnuim cu atmosfera de concurs” nu pare gresit. In fond si la competii sportive participa de mici. Si acolo se lupta cu milisecundele si cu realitatea podiumului.
Greselile care se fac in zona educationala sunt din partea adultilor si a “sistemului” – nu trebuie pusa presiune, nu trebuie verificat randament etc. trebuie identificate lacunele si lucrat constructiv la rezolvarea lor. Daca in clasa a 2a iti dai seama ca un copil are probleme de intelegere a unui text, ai timp sa il inveti sa inteleaga. Nu sa tina minte comentarii, ca asta e inutil in viata reala.
Buna ziua,
Sunt doar testari. Evaluarea la nivel national a ceea ce stiu copiii.
Parintii se sperie ca nu face copilul fata.
Profesorii nu stiu ce fac, le-o fi frica sa nu se uite cineva la rezultatele de la clasele lor si sa nu foloseasca asta ulterior ca sa nu stiu ce sa le faca.
In rest, lucrari anuntate ai in fiecare trimestru la toate materiile (ei, poate nu la muzica, desen si sport…) – deci tot evaluare.
La unele materii aveai chiar si teze – tot evaluare.
Pentru examene de tip concurs, erau olimpiadele ca pregatire.
In State ii tot evalueaza, dar nivelul e tot cel care este.
Problema e ce faci cu rezultatele evaluarii, ca nu pare sa se intample nimic.
In plus, copiii cresc, deschid ochii si vad, pe langa cei cu merite si niste analfabeti in fata, fara prea multa scoala, dar tolerati si uneori chiar laudati de alti oameni – a propos de motivatia externa.
Deci…?
absolut, dar tezele incepeau din clasa a 5a. eu nu am o problema cu evaluarile, dimpotriva. am o problema cu parintii dar si dascalii care supun copiii la presiuni de care nu au nevoie si nu sunt antrenati.