Toți avem o carte preferată. Poate n-o spunem mereu cu voce tare, poate uneori o schimbăm, dar undeva, în tăcerea bibliotecii noastre interioare, e o carte care ne-a atins mai mult decât celelalte. Pentru mine – și pentru mulți alții, chiar dacă nu recunosc ușor – acea carte este Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupéry.
E o poveste cu un copil venit de pe o altă planetă. Și totuși, nu-i o carte pentru copii. E o carte care te lasă să crezi că ai înțeles-o, doar pentru a-ți da peste ani o palmă ușoară peste inimă și să-ți spună: „Nu. Acum ai înțeles.”
Micul Prinț și magia vârstei
Când ești copil, Micul Prinț e o carte simpatică despre o floare pretențioasă, un rege care nu conduce pe nimeni și o vulpe care vrea să fie îmblânzită. Râzi. Zâmbești. Îți plac desenele.
Când ești adult, aceeași vulpe îți rupe sufletul:
“Devii responsabil pentru totdeauna de ceea ce ai îmblânzit.”
Cuvinte care la șapte ani te fac să ridici din umeri, dar la treizeci te fac să închizi cartea și să taci un minut.
Asta înseamnă o carte mare: una care crește odată cu tine, care se transformă sub privirea ta și care te transformă la rândul ei.
Pe lângă Micul Prinț, există o lume întreagă de cărți „mici” care poartă în ele o forță colosală.
Cărți pe care le trecem cu vederea pentru că nu sunt în topuri sau nu au fost ecranizate. Cărți care nu țipă, dar care șoptesc exact ce ai nevoie să auzi.
Iată unele din lista mea:
1. O vară fără bărbați – Siri Hustvedt
O carte despre feminitate, identitate și reconstrucție. Simplă la suprafață, dar plină de nuanțe care se simt abia după ce treci printr-un mic cutremur sufletesc.
2. Un băiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson
Povestea reală a unui copil salvat de Oskar Schindler. O lecție despre umanitate spusă cu o sinceritate aproape copilărească. Nicio melodramă. Doar adevăr.
3. Cei fericiți citesc și beau cafea – Agnès Martin-Lugand
Un titlu care pare superficial, dar cartea e un cocon de vindecare pentru cei care au pierdut. Nu e despre cafea, ci despre durere, absență și curajul de a merge mai departe.
4. Biblioteca de la miezul nopții – Matt Haig
O bijuterie despre alegeri, regrete și posibilități. Ce-ar fi fost dacă ai fi făcut altceva? Ai fi fost mai fericit? Sau ai fi descoperit că viața perfectă nu înseamnă fericire absolută?
E o carte care te face să te oprești, să respiri adânc și să-ți privești viața cu mai multă blândețe. O lectură terapeutică, fără să fie moralizatoare.
5. Pacienta tăcută. Încă nu am terminat de citit, dar simt că o voi reciti. Mai mult ca sigur.
De ce merită să recitim?
Unele cărți le citești o dată. Altele le recitești și, paradoxal, pare că le citești pentru prima oară. Pentru că între timp, nu cartea s-a schimbat – tu te-ai schimbat.
Micul Prinț nu s-a schimbat. Dar copilul care a citit-o a crescut. Și acum, adultul o citește cu ochii înlăcrimați.
Și poate că, la final, cele mai mari cărți nu sunt cele mai groase, cele mai premiate sau cele mai vândute. Ci cele care te găsesc exact când ai nevoie de ele. Sau poate… cele care te așteaptă să fii gata să le înțelegi.
Și, în contra pondere, în lista celor mai de necitit cărți din lista mea, carte pe care nu o recomand nimănui, e Magicianul. Nu s-a lipit de mine deloc, am încercat de 3 ori, în 3 contexte diferite: liceu, facultate, post-facultate la îndemul și recomandarea dnei Cismaru ( care deobicei citește chestii mișto, frecventabile). DELOC.
1 comentariu Adaugă comentariu
Pentru generatiile noi noul Exupery poate fi
si
Lupul de nisip – Åsa Lind
Sensibilitatea aparte descoperita greu..