Am aflat recent despre Eve, AI-ul celor de la Neveli, care poate lua tot dosarul tău medical, analizele din ultimii cinci ani, genomul, somnul, activitatea zilnică și să le pună cap la cap ca să îți ofere un plan de sănătate personalizat, continuu și—cel puțin teoretic—pus pe primul loc. Sună fantastic la o primă lectură, superficială.
Dar cum se întâmplă de obicei, orice tehnologie suficient de puternică nu vine doar cu promisiuni, ci și cu un preț ascuns. Și nu vorbim doar de abonament sau licență, ci de faptul că, odată ce aceste date există, tentația de a le folosi „și pentru altceva” devine aproape inevitabilă.
De aici până la un sistem în care statul sau asigurările îți taxează stilul de viață nu e decât un pas. Unul foarte mic.
De la „doctorul meu știe” la „statul meu știe”
Istoric, fișa ta medicală stătea în sertarul medicului de familie, păzită cu o combinație de praf și confidențialitate. Acum, ea devine digitală, centralizată și, mai ales, analizabilă automat.
Adăugăm la asta și datele colectate de smartwatch, de smartphone și/sau de inelul smart, ai o perspectivă 360 destul de accurate asupra individului și a modului în care acesta își trăiește viața.
Asta înseamnă că, tehnic, oricine are acces legal (sau „legalizat” printr-o lege nouă) poate vedea: cât fumezi, cât mănânci fast food, câte kilograme ai în plus și dacă ai un istoric genetic cu risc de boli.
Dacă azi aceste date îți salvează viața, mâine ar putea salva… bugetul unei companii de asigurări. Sau al ministerului de finanțe. Sau al ministerului sănătății.
Cum arată „taxarea pe stil de viață”
Imaginează-ți asta:
- Faci sport regulat și dormi opt ore? Primești reduceri la asigurare.
- Nu faci? Plătești în plus.
- Ai mutații genetice care cresc riscul de cancer? Primești o primă de asigurare „corespunzătoare”.
- Ai un stil de viață considerat „neproductiv” de către algoritm? Statul îți calculează contribuția la sănătate după modelul „plătești cât consumi… în avans”.
Nu sună atât de utopic acum, nu?
De ce e greu să pui frână?
Odată ce datele există și sunt folosite cu bune intenții, tentația de a le folosi „și pentru altceva” e enormă și întotdeauna drumul spre iad e pavat cu intenții bune.
Iar justificarea vine la pachet: „Dacă ai control asupra riscurilor, e normal să plătești în funcție de ele.”
Problema e că asta transformă medicina dintr-un drept universal într-un abonament premium, unde prețul îl decide un algoritm.
Progresul trebuie susținut dar să fie și normat cu prudență.
Nu trebuie să fugim de AI-ul din sănătate. Însă trebuie să cerem:
- Transparență: să știi exact cine îți vede datele și în ce scop.
- Control: dreptul de a șterge sau bloca accesul la anumite informații.
- Limite legale clare: fără corelări între datele medicale și costurile fiscale sau primele de asigurare, fără acord explicit.
Tehnologia poate pune omul pe primul loc. Sau poate pune portofelul pe primul loc. Depinde doar cine ține cheia de la sertarul digital.
În loc de cuvânt de final, știu exact valoarea datelor și știu câtă putere îți conferă o structură consolidată și stufoasă de date despre un individ. Cine nu va fi datadriven in 5 ani nu va mai fi deloc. Însă, accesul la date vine cu responsabilități și cu nevoia de transparență, integritate și relație bazată pe încredere, nu pe forță.
P.S: 1984 cartea, nu anul!
1 comentariu Adaugă comentariu
“ De la „doctorul meu știe” la „statul meu știe” “
Si “oricune cumpara bazele de date stie”.
Am citit mai de mult o distopie, imi scapa numele, in care fix asta se intampla, plateai o taxa modica si te verifica/abuza statul in mod constant.