Avem o situație semnalizată de kiddo, la care nu m-aș fi gândit niciodată, dar iată că e bine să ai și copii.
Se dă una bucată de Cenușăreasa, scris de Frații Grimm la 1800.
Se dă balul, ceasul care bate la ora 12 si care rupe vraja cu prima bătaie a lui. Știm cu țoții povestea, sper.
Ei bine, dacă la ora 12 noaptea, bate ceasul și rupe vraja și gata cu Cenușăreasa cea frumoasă și bine îmbrăcată, cum de rămâne pantoful de cleștar întreg.
Dacă pantoful rămâne întreg, astfel încât să poată fi găsită la probat frumoasa fată de la bal, de ce nu rămâne întreagă și rochia?
Ce ni se ascunde? Există vrăji cu jumătate de efect? Gen care să se aplice doar la haine, nu și la încălțăminte?
Ceva e, vă spun!
8 comentarii Adaugă comentariu
Vraja inițială a fost proiectată asupra persoanei Cenușăresei, nu asupra unor obiecte, astfel dacă Cenușăreasa și-a pierdut pantoful, anularea vrăjii s-a întâmplat tot asupra persoanei acesteia, nu și obiectului pierdut, care a rămas într-un soi de purgatoriu cuantic.
Ce nu se explică, însă, e ce număr purta Cenușăreasa la pantof astfel încât să nu se potrivească efectiv niciunei domnișoare din regat. Trăia pe picior mare? Avea tălpile comic de mici? Au eliminat de la preselecție urâtele?
Erm, daca acesta e cazul si se aplica pe persoană fizică, atunci de ce s-a rupt vraja și pentru caleașca care a redevenit dovleac?
iata adevaratele intrebari
De unde mai pui ca, probarea pantofului trebuie facuta dimineata, pe stomacul gol. Ca Cenusareasa are retentie de apa si i se umfla picioarele.
@Cozmin aș zice pentru că caleașca se află în contact direct cu Cenușăreasa în timpul expirării vrăjii, pe când pantoful nu.
Also adevăratul fake news este chiar în articolul de față: versiunea poveștii adaptată de Disney este de fapt scrisă de Charles Perrault cu un secol înainte de versiunea fraților Grimm, care nu conține nici caleașca magică, nici pantoful de cleștar, fiind o versiune puțin mai întunecată a poveștii, încercând să scoată în evidență realitățile dure ale condiției umane în clasa de jos.
M-am gândit si m-am gândit, nu are de ce sa fie quantica treaba, e mai simplu: Vraja mare a fost sparta in micro-task-uri, pe item uri, oricum e dificil sa aloci resurse computationale pentru o transformare spontana, trebuie distribuită sarcina: micro tasl de convertit si setat deadline pentru caleașca, cai, rochieee, pnm, diademaaaa ăileee, pantuoofi… Eee, unu din consultanții ăia cu juma de normă, a lu Gadmadăr, a uitat să pună deadline si pă pantofi, „că la o adică și asa făceau ei toată munca și aia decât venea să deie ea, compile, de parca fatase ea designu si scripturile, fmm, ia d-aicia, fara dealine!” ?
Mda. Și dacă pantofu’ era așa de fix, cum se face că l-a pierdut din picior?