Tehnologia omoară pasiunea

Am ascultat ieri discografia Linkin Park, album cu album, piesă cu piesă și am realizat că încă știu pe de rost primele două albume, Hybrid Theory și Meteora, deși eram copil când au fost lansate. Mă rog, în 2000 aveam 15 ani, deja nu mai eram kinder.

Mai știu niște discografii ale contemporanilor, cum ar fi Korn, SOAD, Foo Fighters, Slipknot ( ne vedem la concert, btw), Limp Bizkit sau The Killers. Asta la prima mână, ce-mi aduc aminte pe loc, dacă mă întrebi random niște versuri.

Mi-am amintit de Linkin Park pentru că țin minte exact momentele când apăruse Crawling pe piață și așteptam să iasă albumul. L-am avut pe casetă. După ce am tocit caseta, am așteptat ca pe a doua venire a lui Hristos albumul al doilea, Meteora.

La primul album eram înnebunit după A place for my head, pentru primele acorduri, chitara de la început. Divinitate pură.

Nu știu dacă din cauza vârstei sau a lipsei platformelor digitale de streaming, dar mi se pare că era altul entuziasmul de pe vremuri, când așteptai să apară albumul, să mergi la magazin și să-l iei fizic, pe casetă sau CD. Sau să te combini cu vreun amic, pentru că pe vremurile alea, la Brăila ajungea greu rock-ul, trebuia să ai pile la București și mai costa și cât 3 casete cu Nicu Paleru. Paritatea e reală, albumul Untouchables a fost exact de 3 ori mai scump decât Nicu Paleru.

Acum e mult mai relaxat. Afli că anunță artistul album, stai relaxat că apare pe Spotify și google music a doua zi, îl ai la dispoziție în câteva minute. Te costă 20 de lei/lună și ai toată muzica din lume. Diferența dintre platforme o face nivelul de hipstereală sau de pretenții pentru sugestii și recomandări.

Mi se pare o formă de superficialitate chestia asta. Poate încep eu să îmbătrânesc, poate mă oftic că nu mai apucăm să vedem și alte chestii scoase de Cobain sau Cornell sau Bennington, deși erau departe de a-și fi spus ultimul cuvânt în muzică, dar acum cred că sunt toate prea la îndemână și ne lipsește bucuria descoperirii.

Pe de altă parte, tehnologia ne-a dat acces la informație, la descoperit mai ușor artiști, stiluri, albume, chestii. Ceea ce are partea sa de beneficiu.

Am evitat intenționat subiectul clasicilor, ca să nu vină iar arhaicii internetului să-mi spună cum era pe vremea lor și că de fapt noi, ăștia care am crescut în anii 90 suntem niște pulifrici afoni, că ei erau miez, că nu găseau muzică pe vremea lui nea Nicu și ei sunt adevărații colecționari cunoscători, noi doar ascultăm.