Perspective de părinte

Articol din categoria: liliput

Am trăit în România anilor 90, într-o familie cu venituri modeste, ca mai toată lumea pe care o cunosc acum.

Am fost ultimul val din generația cu cheia la gât și copii care au avut părinți care au văzut cum le dispar locurile de muncă, cum se închid fabricile în care lucrau și care erau obligați să pună mâncare pe masă unui, la doi sau trei copii în perioada de tranziție pe care e greu să o uităm.

Așadar, mare parte din încălțămintea pe care o aveam era compusă din tenișii de pe tarabe, adidași aduși din turcia sau china, care mie mi-au bușit definitiv picioarele, irecuperabil. Probabil și altora, că n-am fost singurul copil crescut în perioada de tranziție, care se încălța de pe tarabele din Piața Mare, Brăila.

Aveam încălțăminte bună, de piele, doar toamna, când începe școala, și primeam pantofi noi și iarna, bocanci. În rest, chinezării.

Scriu asta pentru că a durat 3 luni ( trei luni, salut Adi Despot) să mă decid dacă dau 200 de lei pe o pereche de Adidas, pentru că: mi se păreau prea scumpi / nu eram convins că-mi plac așa mult / mai merg DC-urile pe care le am deja /

Mi i-am luat până la urmă, deși nici acum nu sunt convins 100% că am ales bine, dar i-am găsit la un preț decent, deci avem argumentul eficienței economice. Mi-e foarte greu să înțeleg cum poți da chiar și 1000 de lei pe o pereche de încălțări cu care te prinde ploaia și se alege praful de ele. În fine.

Ce voiam să zic, cu toată introducerea asta, e că nu am nici o reținere să dau 300 de lei pe o pereche de încălțări pentru kiddo, chiar dacă peste 6 luni îi rămân mici și va trebuie să le dăm altcuiva sau să le aruncăm, dacă nu pot fi refolosite.

Doar pentru ca ea să nu aibă probleme cu picioarele, să nu i se strice călcătura, să nu aibă probleme ortopedice, să fie totul în regulă.

Și nu, nu este vreun sacrificiu material pe care îl fac eu pentru copilul meu, că nu sunt vreo mama eroină cu blog, să mă victimizez cât de mult mă sacrific eu pentru copil, ci o perspectivă asupra nevoilor și cum le prioritizăm.

Și despre cât de scump percep eu un preț de 300 de lei pentru o pereche de încălțări pentru mine și cât de normal mi se pare să dau atât pentru o pereche de încălțări pentru copil.

Ca să nu mai zic că ultimele două sesiuni de shopping, unde căutam eu cămăși și chestii s-au încheiat cu mine venind acasă cu rochițe pentru Mara și nimic pt mine.

Părinție!

11 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Nu am copii, dar îmi place foarte mult să citesc mesaje precum acesta. 🙂

  2. #3 Comentariu nou

    Părerea mea este că pe termen lung un astfel de comportament este greșit – respectiv copilul să aibă, in general haine/telefon/orice altceva mai scumpe decât părinții.
    Am spus în general pentru că este posibil ca să cumperi copilului ceva mai scump, de ex. la 16 ani ii cumperi un telefon de 3000 lei deși tu ai unul de 1500 lei – nu este neapărat o problema daca per ansamblu situația în casă este echilibrata.

    Am mai văzut situația asta, apare în general la părinții care au avut o copilărie cu lipsuri, dar acum au o situație buna și acum vor sa ofere copilului lor tot ce le-a lipsit lor.
    Ceea ce nu vad acești părinți este că acum au o situație buna pentru că au fost extrem de motivați si acele lipsuri i-au făcut să tragă tare pentru a reuși – ori prin faptul că i se oferă copilului tot ce vrea și peste ce își cumpără părinții acel copil are o motivație foarte mică pentru a reuși în viață.

    La asta se mai adaugă și faptul că atunci când pentru copil se cheltuie mult mai mult decât pentru părinți copilul va ajunge sa creadă că banii aceia sunt de la sine intelesi și vor exista toată viața, pur și simplu, indiferent că el nu o sa învețe, că o să intre în anturaje dubioase etc. – adică va fi foarte greu la o vârstă de peste 20 de ani sa ii spui că atat ai învățat/muncit, asta e serviciul tau (al copilului) și pe baza a ceea ce poți tu sa faci acum, atâția bani primești ca salariu, descurca-te.

    De asta zic că în casă trebuie sa existe un echilibru, dacă tu de ex. nu te înduri sa cumperi haine/papuci pentru tine cam la fel trebuie sa procedezi și cu copilul, iar asta e valabil și la alte lucruri – deoarece copilul trebuie să vadă că este copil, nu este egal cu voi părinții și nici deasupra voastră și astfel sa aibă o motivație pentru a învăța/munci, cum ar fi inclusiv să își ia haine/papuci cate vrea, să nu mai depindă de zgârcitul de tata.

    Motivația asta îl va determina sa învețe/muncească și să vadă cum se câștigă banii și că după ce muncești de nu mai poți parca nu îți vine să atunci cu banii in toate părțile.

    • #4 Comentariu nou

      fii serios, eu vreau doar sa evit sa-i distrug picioarele si nu fac rabat de calitate la incaltaminte. in rest, hainele de la TEX de 30 de lei sunt foarte bune pentru 3 luni cat le poarta sau pana le pateaza prima data. exista un echilibru, nu vreau sa pice in panta rasfatului

    • #5 Comentariu nou

      Nu stiu daca mai pot sa vad un text cu „daca ii oferi copilului ceva mai scump decat ai tu, o sa creasca o loaza rasfatata si nu va reusi nimic in viata.

      Trecand peste analogia proasta cu papucii, pentru ca un picior in dezvoltare cu incaltaminte proasta ii poate distruge inclusiv coloana vertebrala, de ce nu i-ai oferi copilului ceea ce are nevoie doar pentru ca e mai scump decat ceea ce ai tu? Ce logica de boomer e asta? Poate tu n-ai nevoie de haine, dar el da. Poate tu n-ai nevoie de un laptop performant pentru ca stai doar pe Facebook, iar el invata programare, design de pagini web, limbi straine. Poate ca tu nu vrei un Playstation pentru tine, dar el da.

      Si inca ceva, saracia in care am crescut majoritatea dintre noi nu a fost „fortata“, a fost reala. Am stiut ca nu se poate altfel si am apreciat efortul parintilor de a ne oferi tot ce puteau ei in conditiile date. Asta ne-a motivat in viata, nu lipsurile. Sa tragem tare, sa putem oferi copiilor nostri tot ce e mai bun. Si acu’ le dam usurei de Dragasani ca sa nu creasca niste rasfatati.

      Mdea

    • #6 Comentariu nou

      @Iulia
      Dacă ai observat am spus că trebuie să existe un echilibru, NU AM SPUS că trebuie să cumpărăm cele mai proaste perechi de papuci pentru copil – eu cred că este de la sine înțeles că ne preocupă bunăstarea pe termen lung a copilului, adică este normal să îi cumperi niste papuci buni, dar nu este normal să îi cumperi a 5 – a perche de papuci sport într-un an dacă celelate 4 perechi sunt bune.

      Referitor la celelalte chestii pe care le-ai scris probabil esti nervoasă de la alte chestii și ai găsit o cale să te descarci aici, pentru că dacă vei citi cu atenție comentariul meu o să constați că eu NU AM SPUS să nu îi cumperi chestii copilului, ci că trebuie să existe un echilibru in casă, adică dacă părinții au haine ok este normal să aibă și copilul la fel, dacă părinții au telefoane ok este normal să aibă și copilul telefon/laptop orice altceva ok.

      Referitor la celelalte chestii pe care le-ai spus este mult de scris, dar o să încerc să rezum. În viata oricărui copil apare pe la vreo 13-15 ani adolescența, care durează vreo cîțiva ani și se caracterizează printr-o serie de transformări care vor defini viitorul adult. In această perioadă adolescentul se pozitionează pe el raportat la lume, la cei din jur si la viitorul lui raportat la ce se vede pe el.
      Indiferent cum se comportă părinții cu el, adolescentul va avea o perioadă de transformare, de rebeliune în care va încerca să se definească pe el dincolo de ce îi spun mama și tata.

      Din punctul meu de vedere este important ca in această perioadă deja adolescentul să înțeleagă că lucrurile au un cost/pret, că trebuie să muncească/învețe pentru a avea lucruri și că nu poate să își ia sau să primească orice doar pentru că vrea acel lucru. – asta face parte din formarea lui ca adult responsabil și independent, pentru că eu cred că asta ne dorim toți, copii noștri să fie adulți independenți, nu să le dăm bani până murim.
      Astfel, dacă invata programare, design de pagini web, limbi straine este absolut ok să îi cumperi un laptop performant, cum este ok să îi cumperi și un PS4 să se joace, dar în acest caz poți să mai tai de la alte lucruri, nu trebuie să fie toate la maxim – deoarece copilul trebuie să înțeleagă că laptopul ăla a costat o grămadă de bani și a fost luat pentru un scop precis, adică el să facă design de pagini web, programare și altele iar dacă dăm bani mulți pe ceva nu mai avem pentru tot ce altceva mai dorim.

      Problema pe care tu nu o înțelegi pentru că probabil nu ai copii adolescenți este că nevoile lor nu se termină niciodată – un adolescent nu are nevoie doar de un laptop performant și un PS4, ci spune că are nevoie și de un Iphone de 5.000 de lei, de 8-10 perechi de papuci de 500 – 800 lei perechea, de haine, de machiaje/vopsit păr/pus unghii (dacă este fată) si asa mai departe.
      Adică evident că nu își cere să îi cumperi 10 perechi de papuci odată, dar in decursul unui an mai întîi vrea o pereche, apoi peste vreo lună spune că și-a găsit alții pe care ar fi vrut să îi ia de la început dar nu erau în stoc, apoi trebuie niște sandale care se potrivesc la o rochie, apoi alți papuci de mers la școală și așa mai departe. Anul următor papucii nu mai sunt buni, că nu mai sunt chiar albi imaculați, că au apărut alte modele și nu mai sunt la modă, că unul are o mică zgărietură, după 2 ani Iphone-ul s-a învechit si a mai fost scăpat de vreo două ori iar ecranul s-a crăpat și deci trebuie un alt Iphone, laptopul nu mai merge așa bine să nu îi mai ține bateria, acum sunt modele mai ușoare și parcă ăsta este prea greu și tot așa mai departe.

      Ideea este unde pui punct și care este scopul tău în viață – tu să umbli cu haine din bazar și să să îți întreții copilul cu bani până mori sau copilul să aibă o viață independentă ?

      De asta zic din nou că trebuie să existe un echilibru – copilul nu trebuie să trăiască în sărăcie pentru că părintele a fost sărac și trebuie să aibă mijlopacele necesare pentru a se dezvolta, adică un laptop mai performant dacă este pasionat de asta, un PS4 dacă îi place să se joace (deși s-ar putea juca pe laptopul performant, dar să zicem), niște haine OK – însă nu mi se pare in regulă să îi se permită orice pentru că acum părintele este bogat.

    • #7 Comentariu nou

      Pt haine patate „trium pt pete” spray. Este genial, functioneaza si pe haine colorate.

    • #8 Comentariu nou

      good to know

  3. #9 Comentariu nou

    Hai sa fim seriosi, mai usor cu fitele pe scări si nu mai credeți toate reclamele. Dacă incaltamintea are toc cat de cat, e ok. Adică tenisii nu sunt. Nici sandalele cu talpa rigida sau/si subțire. Si dacă dai 300 lei pe o pereche de teniși nu înseamnă ca sunt mai ok decât aia la 20 lei. Am crescut si eu copii si cea mai scumpă incaltaminte era pe la 15o lei si numai dacă era din piele. Chiar mai ieftina cu o promoție, ceva. Si sunt ok picioarele lor. Dacă stai mai târziu cate 10 ore pe zi pe scaun, normal ca nu mai e ok coloana. Sau bagi tocuri de 5cm si peste in meniu.

  4. #10 Comentariu nou

    Precum mersul la dentist, mai bine faci acum o plomba decat tratament de canal peste doi ani.
    E mai ieftin sa dai 300lei pe o pereche de incaltaminte buna versus plimbari pe la medici, stres, nervi, dureri etc.

    • #11 Comentariu nou

      absolut de acord

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.