Deși costurile de achiziție de clienți cresc de la lună la lună, se pare că, în continuare, se acordă prea puțină atenție clienților existenți. Studiile spun că „The cost of acquiring new customers is five times higher than the cost of retaining existing customers.” Este timpul să punem accentul pe importanța acestora. Clienții existenți sunt… [mai mult]
Când mai merg pe la conferințe sau evenimente, ca speaker, întreb audiența dacă au comandat ceva pe emag în ultimul an, dacă au comandat ceva de mâncare pe tazz sau glovo, dacă au comandat măcar o data un uber sau un bolt. În general, majoritatea răspund afirmativ, lucru ușor de intuit, de altfel. Apoi îi… [mai mult]
Prima dată ni s-a sădit în minte ideea de a ne muta din oraș în timpul pandemiei, mai precis în vremea de lockdown, când am descoperit cât de mic poate fi un apartament mare, de 3 camere, când amândoi aveam de lucru și copilul avea de făcut grădiniță online. În același an 2020, stând mai… [mai mult]
În Arad există varianta intermediară, între casă și apartamentul la bloc: apartament „la curte comună”, într-un imobil „de tip casă”, care are, de obicei, cel puțin două nivele, uneori chiar trei-patru (parter, etajul 1 și etajul 2, mai rar etajul 3 sau demisol, parter și etajul 1 sau parter (înalt) și etajul 1) și fațadă, de obicei, istorică. Așa e cazul meu, eu și cu soțul meu locuim într-un astfel de apartament, chiar în zona ultracentrală a Aradului. Avantaje: ai parte de o curte (chiar dacă e comună) și de aer curat, de obicei apartamentele astea u și suprafață destul de mare, dar mai ales nu sunt mulți locatari, ca la bloc (în clădirea în care stăm noi, suntem în total patru familii). Și aproape toate aceste apartamente sunt dotate cu centrală termică proprie, chiar dacă în cele mai multe vei găsi și sobe de teracotă (așa am avut și noi, dar am desfăcut-o pentru că ocupa prea mult spațiu). Dezavantaje: lipsa camerelor decomandate. Pentru că, desigur, aceste imobile au fost construite pe vremea când nimănui nu-i trecea prin cap să facă camere decomandate, dimpotrivă, era considerat cel mai firesc lucru din lume să treci dintr-o încăpere în alta. Mai e ceva: unele dintre aceste apartamente necesită renovare. Asta poate fi un avantaj, pentru că apartamentele care necesită renovare sunt ieftine (așa l-am cumpărat pe al nostru, cu doar 39.000 de euro!), dar, dacă nu ești dispus să te angajezi în procesul de renovare, poate fi un dezavantaj. Iar apartamentele „la cheie”, în imobile cu „curte comună”, mai ales dacă sunt ultracentrale, pot fi destul de scumpe (dar în niciun caz mai scumpe decât garsonierele din Cluj, care au însă și suprafețe uneori de zece ori mai mici decât apartamentele „la curte comună” din Arad…).
De aici ”Potrivit unor informații dezvăluite marți de Wall Street Journal, Meta lucrează la mai multe formule. Abonații ar putea plăti în jur de 10 euro pe lună pentru contul lor de Instagram sau Facebook pe desktop și 13 euro pentru aplicațiile mobile pe smartphone-uri. Fiecare cont suplimentar ar adăuga aproximativ 6 euro la factura lunară…. [mai mult]
Pentru lucruri din astea plătim internet, care să ne bucure vederea, să ne gâdile auzul și să ne liniștească mintea. Un exemplu de bun simț, modestie și virtuozitate de la bateristul unei trupe oarecare, să-i spunem Megadeth, auzind în premieră o piesă de la The Killers. Nu trebuie să fii rocker ca să-ți placă clipul… [mai mult]
În era digitală în care trăim, relația cu clienții a devenit o componentă esențială a succesului oricărei afaceri. Însă, pentru a gestiona și optimiza aceste relații, companiile trebuie să înceapă să ia în calcul și folosirea de tehnologii avansate, cum ar fi Inteligența Artificială (AI) și Internet of Things(IoT). Împreună, aceste două tehnologii pot revoluționa… [mai mult]
Este remarcabil cum tehnologiile avansate pot aduce beneficii semnificative în gestionarea relațiilor cu clienții. Totuși, este esențial să luăm în considerare atât aspectele pozitive, cum ar fi îmbunătățirea experienței clienților și eficiența operațională, cât și potențialele provocări legate de securitatea datelor și confidențialitatea informațiilor.
Două chestii, despre evenimentele din zilele astea. România a fost învinsă de Irlanda cu 82 la 8, în condițiile în care România nu a jucat deloc rău, reușind să marcheze prima, eseu în minutul 4, împotriva liderului mondial, principala candidată la trofeul Cupei Mondiale de Rugby. A fost un meci dificil, România merită multe laude…. [mai mult]
Fix paralela cu Moldova o aveam si eu in cap cand am inceput sa citesc.
La ei de ce se poate, adica de ce se poate cu jucatori din campionatul nostru intern – Voluntari, Sepsi, UTA. Ce sa mai zicem de Albania care a batut Polonia cu 2-0?
Apropo de rugby – nu am apucat sa vad meciul IRL-RO dar am vazut Scotia-RSA … no comment!
Realitatea in sportul din RO arata cam asa: UNU – avem jucatori care abia asteapta sa dea 2-3 goluri ca sa plece in Italia/Spania prin ligile 2-3 sau DOI – avem jucatori care se duc DIRECT pe la echipe din Golf (si, din pacate, nu prin Arabia Saudita ca acolo astai cumpara de-alde Ronaldo aflati la final de cariera pe niste multe zeci/sute de milioane, nici vorba sa-l cumpeer pe vreun Puscas) pentru niste bani care, uneori, nici macar nu sunt cu foarte mult peste salariile din campionatul din RO.
La aceasta „directie de dezvoltare” au contribuit LPF-ul si FRF-ul sau toti semi-doctii transformati peste noapte in „investitori” pe la cluburile noastre care trateaza jucatorii ca pe ultimele slugi si ii fac sa-si doresca sa scape din haznaua de campionat din RO.
Sau faptul ca daca ai un copil – intamplator eu am un copil care face DOUA sporturi, la nivel profesionist pentru varsta lui, adica club/legitimare la federatie, cu viza medicala la 6 luni, cantonamente, competitii & etc – acel copil va face sport DOAR pe banii parintilor pentru ca ZERO suport de la stat, indiferent ca statul asta e Min. Sporturilor, Min. Invatamantului (scoli cu profil sportiv) sau Primaria din localitate.
Dar, peste toate astea, cea mai dureroasa problema este ATITUDINEA. Si o sa dau un singur exemplu – in meciul cu Israel ne-am trezit – fara niciun merit din partea echipei noastre – in situatia IDEALA pentru o echipa nationala care joaca pe teren propriu (in fata a 50K suporteri) si vrea cele 3 puncte. Adica am ajuns sa conducem cu 1-0 in minutul 20. Pai de aici, rational, aveam doua variante: UNU – joc „distructiv” / catenaccio sau cum vrem sa-i spunem sau DOI – sa lasam adversarul „sa riste” si sa-l taxam pe contra-atac. Ambele variante avand nevoie de DEDICARE 110% si MUNCA/ATENTIE. Ce am facut noi …. NIMIC! Dadeau ai nostri in minge de sarea ca din „coltul mesei” doar-doar sa scape de ea cat mai repede. Alergat in „dorul lelii”, intrari aiurea si intarziate urmate de tras de tricou si alte obstructii de ma mir ca nu am luat vreo 5 cartonase galbene sau vreunul rosu. Asta arata lipsa de pregatire fizica – ca nu erau in stare nici macar sa fuga dupa adversar dupa ce pierdeau mingea – dar si lipsa de viziune sau chef de munca.
Vorba unui prieten: „… doar freze si tatuaje aveti in cap …”.
Asta in timp ce jucatorii Israelului alergau si in minutul 90 la fel (sau mai tare decat) ca in minutul 01.
Dupa parerea mea mentalitatea necesara/corecta in fotbal astazi e aia din UK: suporterii nu se supara daca echipa lor ia bataie dar fiecare jucator arata ca este dispus sa „moara” pe teren. Problema, pentru suporteri, apare daca jucatorii sunt niste lepre puturoase si nu au intentia sa-si de sufletul pe teren.
Acum câteva zile scriam despre cum ne-a complicat digitalizarea viețile. Și nu doar atât, dar am simțit nevoia să aduc niște completări discuției de acolo, mai ales pentru cei care nu sunt atât de conectați la zona digitală. În loc de prefață, o să vedem de ce este importantă educația, mai ales în vremurile astea,… [mai mult]
Cei care mă cunosc sunt deja obișnuiți cu obsesia mea de a da semne când ajung acasă, după ce ne despărțim, pleacă de la noi sau din oraș. Același obicei îl avem între noi, gașca de băieți care ieșim la plimbare cu motoarele. Fiecare dă semn când ajunge acasă. Poate părea over-protecting, poate părea o… [mai mult]
În cazul ăsta, traume din copilărie sau indiferent care e cauza, trebuie să te adaptezi la persoanele respective. Dacă lor nu le place, nu îi bâzâi cu chestia asta fiindcă ție ți pare ok și vrei să stai liniștit, fiindcă nu faci decât să îi îndepărtezi. Grija față de alții e ok, dar cu o limită. Și fiecare avem limitele noastre care trebuie respectate.
Astăzi ne aplecăm asupra unei dileme moderne, cea a digitalizării, că tot e la modă din 2020 încoace. Ai făcut o pagină de facebook? Asta înseamnă că ai pornit un proces de digitalizare. Ai făcut un sistem de rezervări online? Ești digitalizat! Digitalizarea a venit cu aere mari, promițându-ne confort, conectivitate și simplitate. Însă, să… [mai mult]
omiti (voit sau nu) ca nu te obliga nimeni sa te „aliniezi” trendului cu cele mentionate.
pot intelege ca asa procedeaza multi, dar nu pot accepta ca e ceva ce trebuie sa fac si eu.
asa ca as spune ca nu digitalizarea ne-a adus aici, ci lenea (de a face altfel, de a gandi, de a fi altfel decat trendul, etc).
1. desi multa vreme ma trezeam inaintea ceasului (desteptator, fie ca era cel al telefonului sau nu).. acum ma trezeste ceasul (aparatul de la mana) cu vibratii (sa nu trezeasca si alte persoane daca nu e necesar).
diferenta nu a facut-o digitalizarea, ci un copil (de 4 ani deja) si implicit lipsa mea de somn suficient.
2. pot intelege nehotararea in alegerea mancarii (o am uneori), dar e prea incomod sa astept livrarea si sa ma intreb daca de data asta au pus pizza in cutie orizontal (cum pare normal) sau vertical (cum nu de putine ori mi s-a intamplat).
asa ca ori ies sa imi cumpar singur mancarea gatita (ori o iau la finalul unui drum prin oras), ori pregatesc (pregatim, de fapt, in functie de disponibilitate) in casa.
oricum, nu digitalizarea e implicata (cel putin nu negativ – o reteta online e de ajutor din cand in cand).
3. tine din nou de alegere.
ce e legat de job.. imi place sa fie digital (desi am mereu si un caiet si un creion pe aproape) si cred ca e pozitiv.
ce nu.. e o combinatie de care eu sunt multumit (si care oricum nu se apropie de ce spui tu mai sus).
4. mi se pare de folos sa pot cauta online destinatii, cazari, restaurante, etc si mai ales sa vad parerea altora despre ele.
gps-ul mi se pare si el util / comod, dar asta nu inseamna ca nu pot casca ochii si vedea pe unde merg (dincolo de bara masinii din fata).
ps. de fiecare data cand am iesit din tara la volan am avut cu mine si harta rutiera a tarii pri ncare am trecut.
pentru romania sunt prea batran sa mai ma uit pe harta (am vazut destula + indicatoarele rutiere si putina geografie sunt suficiente in caz de lipsa gps – si nici nu am retineri in a cere indicatii daca e necesar).
5. am un ceas care imi spune cand si cand cateva informatii generale despre activitatea mea, dar nu e ceva ce imi face programul.
ma ajuta sa fiu mai constient si pt asta e foarte util.
deciziile si actiunile sunt ale mele (fie bune sau nu).
asa ca.. lucrurile sunt com-plexe daca le complici tu, nu pentru ca exista optiuni digitale.
Sunt părți care îmi plac la digitalizare, cumpărăturile acasă, planificarea călătoriilor, muzica accesibilă cu ușurință, GPS-ul (cu vocea oprită) , platformele de streaming. Dar monitorizarea sănătății o văd inutilă. Eu de asta nu am smartwatch. Cu ce mă ajută să îmi știu pulsul, câte ore am dormit, cât a fost REM sleep, cât îmi e tensiunea etc? Nu sunt medic, să știu toate astea e stresant fiindcă nu am capacitatea de a le interpreta corect și mă ingrijorez. Ce nu îmi mai place la digitalizare e că lumea nu mai are limite. Ești la o atingere de buton distanță, oricine te poate contacta oricând, trimite poze din vacanță, întreba dacă ai ajuns cu bine unde te-ai dus, ruga să îi zici când ai ajuns. Nu îi zici, te sună. Nu mai ai spațiu, aer, intimitate sau autonomie, independență. Cel puțin, eu așa mă simt sau m-am simțit, controlată, urmărită constant. Fiindcă a trebuit să pun limite altora, mai specific, familiei, care are o înțelegere ciudată a tehnologizării. Eu, ce să zic, am nevoie de spațiu și pauze, deconectare.
Cryptoprocta ferox
Perfect de acord.
Cu toate astea, in majoritatea firmelor de pe piata exista grila de comision/bonus DOAR pentru „hunter”-i si nimic pe KAM. Sau „departamentul” de KAM nici macar nu exista in organigrama. Mentenanta pe client/contract fiind (automat, prost dar automat) asumata ca fiind in sarcina hunter-ului. Pe genul „… las’ ca tot ti-ai luat comision pe clientul asta, ocupa-te de el …”. Pana cand … pana cand vanzatorul „se sufoca” si nu mai face cum trebuie nici hunting si nici farming. Asa ca directia e (proasta dar) clara!
Sau, in rarele ocazii in care exista o grila si pentru un „farmer”, in cel mai optimist scenariu, grila asta nu ajunge nici la 50% fata de aia pentru „hunter”.
Desi orice om zdravan la cap intelege ca pastrarea unui client multumit 1-2-3 ani (sau cat dureaza contractul), astfel incat sa-l convingi sa semneze un act aditional de prelungire, e o munca fix la fel de grea/sensibila/importanta ca si munca celui care reuseste sa aduca un nou client.
Nu e mai putin adevarat ca, pe undeva, poate fi si vina clientilor care s-au invatat sa puna presiune la re-innoirea contractului (pentru ca AU IMPRESIA ca pot) sub „amenintarea” ca vor declansa o licitatie sau ca exista o oferta mai buna de la concurenta. Chestie care nu face decat sa duca incet-incet TOATA industria respectiva intr-o zona de deprofesionalizare si „red-ocean”. Plus, in particular, se muta presiunea aiurea pe un KAM care si-a facut treaba pe durata contractului dar, cu toate astea, va deconta in mod artificial „pierderea” unui astfel de client deci iarasi ne intoarcem la motivatie, ca si la grilele de bonus/comision.
Personal – dupa +15 ani de vanzari, majoritatea in KAM – daca un client (care venea DOAR cu presiune pe pret dar cu ZERO puncte obiective vizavi strict de implementarea serviciilor din contract) facea o manevra de genul asta, decizia era simpla: oferta mea (de re-innoire) era cu minim 20-30% mai mare decat cea din contractul curent. Si asta din doua motive simple: UNU – daca un partener alaturi de care (se prespune ca) aveam o o relatie este capabil de o astfel de manevra, in evaluarea mea nu este genul de „caracter” pe care sa-l consider neaparat o pierdere si DOI – daca o facea „la mishto”, atunci imi doream sa fiu sigur ca-i platesc „cu sec”.
Am „pierdut” genul asta de clienti cu constiinta impacata. Dar au fost si cativa care s-au intors de la „ala mai ieftin” dupa ce si-au luat-o peste bot. Pe acestia i-am apreciat cel mai mult pentru ca au putut sa recunoasca ca au luat o decizie gresita. Plus ca, in situatiile astea, am castigat de doua ori, atat prin „recuperarea” contractului cat si prin „linistea” data de faptul ca acelui client nu i-a mai trecut prin cap sa incerce asa ceva a doua oara.