O să sune ciudat, chiar ca o gândire de bătrân. Foarte posibil să fie așa, am înțeles că bătrânețea e o chestie care vine odată cu vârsta, dar nu pot să nu mă uit în jurul meu și să constat că lucrurile au luat-o un pic aiurea, atât local cât și global, cel puțin cu oamenii din industria comunicării/digital/online.

Zicea bine Sorin Tudor într-o discuție, că marele dezavantaj pe care îl aduce social media cu ea este faptul că acum pot vorbi toți, fără nici o limită/restriște, nu contează cât de mult ne pricepem sau nu, suntem experți în orice. Sau în cu totul alte probleme decât zona noastră de expertiză.

A dispărut respectul nu față de cei mai bătrâni, ci față de cei mai experimentați. Mă uitam zilele trecute la un băiat cum îl făcea, voalat, ce-i drept, pe Tudor Galoș habarnist și îl persifla foarte superior și-l trimitea să get a snickers, extrem de relaxat și lejer, într-o discuție unde Galoș are câțiva ani lumină de experiență avans în fața lui, respectiv marketing și comunicare.

O fi deprofesionalizare, o fi ceva în aer, dar mai citeam prin ceva interviuri cum un om de digital de la brand își propune în 2019 să comunice cu un public deja targetat.

I-a sărit lumea lui Neștian în cap ieri că o arde superior cu articolul ăsta, în care spune niște adevăruri și prezintă oarecum cum e de cealaltă parte a lumii frumoase dintre influenceri. Doar că dincolo de a-l bate pe Neștian pe cruce, care totuși, a realizat mai mult decât 90% din frumoșii și frumoasele instagramului, eu n-am văzut să vină nimeni cu o campanie coerentă, corectă și focusată pe obiective/rezulatate de multă vreme. Totul se rezumă la niște poze mișto, la o activare cool cu influenceri, toate pierdute în volatilitatea unor story-uri care dispar în 24 de ore. În fine, nu judec pe nimeni, fiecare cu strategia lui.

Am mai avut ocazia, tot anul ăsta, să citesc pe un site al unei agenții că „Tacticile bine gandite conduc spre succes”. Ce strategie, ce fir roșu, în tactici stă succesul. Tactică peste tactică până încropim ceva. 

Enough for now. Pe vremea mea era altfel. Dar ce mai știm noi, bătrânii?