Nu ne scoate nimeni cu forța din case

Articol din categoria: andreiu

Voiam doar să reconfirm, pentru cetățenii care acum nu sunt de acord cu relaxarea și cu ridicarea stării de urgență. Cei care așteptă valul doi, am mai discutat despre ei.

Știți că nu ne scoate nimeni cu forța din case pe 15, da? Nu iei amendă dacă stai în casă și comanzi tot ce ai nevoie. Nu te bat jandarmii dacă alegi să nu ieși și preferi să stai în colțul tău. Nu îți cresc impozitele dacă nu dai două ture printre cetățeni iresponsabili infectați care vor bântui străzile ca în The Purge, să-i găsească pe sănătoși și să le facă felul.

Nu, stai acasă, dacă asta te face să te simți bine. Serios.

Apropo de cetățenii iresponsabili, sunt perfect de acord cu ce spune Teo Tița aici. Perfect de acord. Populația și-a făcut treaba mai mult decât bine.

Eu, îmi doresc, totuși, relaxarea, pentru că am o măsea spartă fix de la prima stare de urgență și n-am putut să merg la stomatolog pentru că nu era urgență și m-am îndopat cu ketonal și nurofen ca un elefant. Mai am nevoie să merg și la o optică să-mi schimb lentilele pe care le am bușite dinaintea pandemiei, cu puțin timp. Și sunt oameni cu alte probleme mai importante decât ale mele, pe care nu le-au putut rezolva în această perioadă.

Nu e totul despre voi, despre părerile voastre emise din canapea, despre cât de repede sau de ușor săriți să-i judecați pe cei care merg pe afară și vor să scape de obligativitatea declarației pe proprie răspundere.

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Problemele cu masuletele fetitei ma fac sa-mi doresc trecerea la alta stare decat cea de urgenta! Sa se redeschida cabinetele stomatologice! Da, e nasol sa tii copilul pe Nurofen mai multe zile fara speranta ca poti ajunge curand la un cabinet! Slava Domnului, au fost doar niste avertizari ale durerii si nu dureri crancene!

  2. #2 Comentariu nou

    Am o prietenă care așteaptă ridicarea stării de urgență ca să verifice dacă trebuie să scoată (chirurgical) uteru’ și ovarele acum sau mai încolo.

  3. #3 Comentariu nou

    Boss, oricat am vrea sa stam in casa, unii dintre noi sunt chemati la job din 15

Adaugă reply - Marius

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.