Mai există farmacii autentice?

Articol din categoria: andreiu

Nu știu dacă ați observat, dar farmaciile, cel puțin astea din rețele mari, nu sunt altceva decât niște supermarketuri de medicamente, cu obiective clare de vânzare și de margine, unde, din momentul în care intri, nu ești altceva decât o vacă de muls, depinde cât de gravă e boala și ce recomandări ai primit.

Intru mereu în farmaciile mari cu relaxarea că vor încerca să mă facă, să-mi dea cele mai scumpe medicamente. De exemplu, este un SensiBlu în galeria comercială de la Auchan Vitan care niciodată nu are nimic din ce îi ceri, sau din ce este scris pe rețetă, dar îți recomandă cu căldură alte produse, mai scumpe, cu aceeași substanță activă. De ani de zile, nu de ieri, de ani.

Nu am mai văzut de mult o farmacie unde să găsești un farmacist adevărat, care să știe despre ce este vorba, să treacă prin filtrul academic informațiile și care să îți și explice alegerea, am văzut doar vânzătoare de consignație.

Valabil la toate farmaciile, și la Catena, și la Punkt și la Dona și peste tot. Ai mai puține șanse să fii păcălit într-un cazino decât într-o farmacie.

Înțeleg, business wise, doctorul, preotul și farmacistul nu vor dispărea decât odată cu ultimul om de pe planetă.

O excepție mai este la Brăila, unde probabil este ultimul farmacist de modă veche, de la care luăm pentru kiddo un sirop de imunitate, preparat de el, care își face și treaba, nu este preparat homeopat cu 99999999% zahăr. Dar probabil toată industria îl arată cu degetul și râde de naivitatea lui.

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Idem și în Botoșani. Mai sunt și farmacii care vând produse preparate „in house”.
    De fapt, asta este una dintre logicile de a avea farmacist în locație. Să-ți poată prepara ceva personalizat (la o adică) sau o alternativă la un produs comercial.

    • #2 Comentariu nou

      Trebuie să aibă laborator pentru a prepara, nu doar farmacist.

      Orice farmacie este obligată să aibă un farmacist pe toată durata programului. Dacă ceri să vorbești cu un farmacist (mulți sunt “beauty advisor” sau “consultant”), în cel mai rău caz aștepți că vorbește cu alt client. Dacă nu au niciun farmacist e f nasol dacă faci plângere.

  2. #3 Comentariu nou

    În fiecare oraș mai există farmacii cu receptura care prepară medicamente.Trebuie doar căutate.

  3. #4 Comentariu nou

    In Bucuresti e una pe Calea Vitan, la intersectia cu Foisorului. Au si produse preparate de ei.

  4. #5 Comentariu nou

    Esti tu prea stupid sa faci diferenta intre un farmacist si un asistent de farmacie. Uita-te pe ecuson daca stii sa citesti repede

Adaugă reply - Alina

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.