De mortuis nihil nisi bonum

Guest post scris de catre Daniel Grigore, content manager la Intact Interactive

„A murit stiristul Ceausestilor”! Asta am citit de dimineata pe site-ul unuia dintre principalele cotidiane din  Romania. Macar ziarul cu pricina a dat cateva informatii cu privire la locul unde se tin funeraliile si la slujba de inmormantare. Restul s-au limitat la a anunta decesul si au trecut la evocarea momentului din 22 decembrie 1989 cand George Marinescu a citit la televiziune comunicatele trimise de Comitetul Central al PCR, pentru ca peste doar cateva ore sa-si prezinte scuzele pentru manipularea poporului. Poate se poate spune totusi ceva mai mult despre mult-hulitul prezentator al „Telejurnalului” comunist.

Ma simt dator azi, cand am aflat despre moartea domnului Marinescu, sa scriu cateva cuvinte despre cel care m-a primit fara prejudecati in redactia pe care o conducea si care m-a facut, prin dojana sau prin lauda, sa imi doresc sa fiu din ce in ce mai bun in domeniul pe care mi-l alesesem.

Domnului Marinescu i-am fost prezentat de un prieten care imi si spusese ca se cauta la TVRM (Televiziunea Romania de Maine) un „om pe externe”. George Marinescu mi-a zis: „Salut! Du-te si scrie ceva sa vedem ce iese!”

M-am dus si am scris doua stiri, le-am printat si George Marinescu mi le-a corectat cu pix-ul (a facut asta toata perioada in care am colaborat; stia sa foloseasca calculatorul, dar prefera pixul, atat pentru comentariile sale din emisiune cat si pentru stirile redactorilor). Mi-a reprosat ca folosisem de cateva ori gresit litera „i” si a continuat la fel toata ziua. La final, cand eram extrem de amagit ca am avut sansa sa scriu in cadrul unei redactii si m-am facut de ras, m-a batut pe umar si mi-a zis sa vin si ziua urmatoare, ca „a fost bine”.

In 2005, am „acoperit” impreuna, eu din redactie, domnul Marinescu de la pupitrul stirilor semnarea Tratatului de aderare a Romaniei la UE, moartea Papei Ioan Paul a II-lea si alegerea noului Suveran Pontif. Ajunsese sa aiba incredere in mine si imi cerea sa ii fac documentarea pentru cele mai delicate subiecte. Eram mandru de mine…

Am invatat enorm de la George Marinescu. Nu numai in ceea ce priveste redactarea unei stiri externe, nu numai notiuni fundamentale de geopolitica si istorie contemporana, nu numai pe ce agentie internationala de presa sa ma bizui, pentru evenimentele din diferite zone ale lumii, ci si totul despre cum e corect sa te raportezi la profesie.

Poate pare nepotrivit sa spui asta tocmai despre George Marinescu, dar, dincolo de alegerile pe care le face fiecare in viata, ramane omul. Iar omul acesta a purtat cu el o grea povara dupa revolutie: i s-a spus in toate felurile, dar nu a ripostat si nu a incercat sa se disculpe, a inghitit in sec spunand ca „s-a obisnuit deja si cu asta”. Dar nu se obisnuise.

Intr-o duminica am stat o zi intreaga de vorba, am fost amandoi de „permanenta”. Atunci mi-a povestit cum a evoluat cariera sa in presa, mai precis in TVR, de la nivelul de reporter 3, apoi 2, apoi 1 la cel de redactor 3 si tot asa. Pana a ajuns sa prezinte principalul jurnal de stiri al televiziunii publice si sa viziteze toate locurile lumii in care mergea delegatia oficiala a Romaniei, nu de putine ori in frunte cu Nicolae Ceausescu. Daca a ajuns vocea propagandei comuniste, a ajuns asta pentru ca era bun, poate cel mai bun in ceea ce facea. Existau profesionisti si in comunism, poate mai multi ca astazi, iar George Marinescu era unul dintre ei.

Domnul Marinescu incheia in fiecare seara, aparent fidel limbajului de lemn care l-a consacrat, emisiunea sa de comentarii politice cu fraza: „Multumesc in numele colegilor si a intregii regii de emisie…” . Eu stiu ca domnul Marinescu chiar spunea din suflet acele cuvinte, chiar multumea sincer telespectatorilor ca l-au urmarit. Asa cum multumea si echipei, de la redactori, editori, regizor pana la ultimul asistent de emisie, care stia sa ii dea prompterul in asa fel incat sa poata citi stilu-i inconfundabil: lent si clar.

Odihniti-va in pace, domnule Marinescu!