De ce nu avem rezultate sportive?

Articol din categoria: andreiu

Fotbalul este cel mai popular sport din România și produce cele mai multe emoții în rândul oamenilor. Dezamăgiri maxime când ratăm câte o calificare, bucurie extremă când reușim vreuna.

Când pierdem, e vina antrenorilor, a jucătorilor, a federației, a tuturor oficialilor. Când câștigăm, este victoria noastră, a tuturor, grași, slabi, intelectuali, analfabeți, pariori sau barbugii, suntem toți cu merite depline acolo.

Anul trecut Mirel Rădoi era cel mai iubit om din România după rezultatele pe care le-a avut cu Naționala Under21. Ianis Hagi, al doilea după Mirel în topul popularității. Astăzi sunt bătuți pe cruce pentru o calificare ratată, nici măcar de ei, de cei care anul trecut le făceau statuie.

Lipsa rezultatelor se vede peste tot, în toate sporturile: și la rugby, și la handbal, și la baschet, chiar și la gimnastică. Peste tot unde eram obișnuiți cu medalii, acum suntem eliminați precoce.

De ce? Păi pentru că sportul nu este una dintre prioritățile guvernanților. A declarat-o Tăriceanu în 2007, clar și răspicat, iar de atunci nici un alt premier sau ministru al sportului nu a încercat să facă ceva.

Lipsește cultura performanței, a muncii, a disciplinei și a consecvenței. Nu există cluburi sportive, baze sportive, competiții, profesori sau antrenori care să fie dedicați meseriei și să scoată talente care să ne scoată în stradă.

Sportul costă enorm, foarte mulți părinți nu își permit să susțină un copil sau doi pe drumul performanței sportive, autoritățile nu intervin.

Orele de educație fizică se fac la mișto, când se fac și nu sunt înlocuite de ore de matematică sau română.

Lipsa unei abordări coerente pentru dezvoltarea infrastructurii sportive și a culturii sportului se va vedea din ce în ce mai tare. Ca să poți face performanță la nivel de echipă națională, indiferent care este ea, ai nevoie de o bază mare de selecție. Pentru o bază mare de selecție, ai nevoie de o infrastructură și de o strategie prin care să atragi copiii la sport și prin care să convingi părinții să-și ducă copiii la sport.

Așa că data viitoare când înjuri un antrenor de lot național, un jucător sau o echipă, pentru că nu a câștigat fiecare meci, mai bine ai înjura clasa politică din 90 încoace, indiferent de partid, culoare sau doctrină.

Pentru că sportul nu este o prioritate națională!

Photo by Sandro Schuh on Unsplash

6 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Total de acord. Am doi baieti, unul cu potential pentru bascket, al doilea doar vrea sa fie si el cu fratele lui. Este f greu sa faci performanta (in cazul celui cu potential inseamna 3 antrenamente pe saptamana) la costurile de acum, ce sa mai zic ca trebuie sa il trimiti la un sport si pe cel de-al doilea. In curtea scolii nu ai voie sa intri, terenuri nu gasesti decat contra-cost… Nu mai zic de tenis… Iar la fotbal nu mai ai unde sa incepi sa inveti. Nu zic de scoli, terenuri, dar inainte puteai sa joci oriunde gaseai un spatiu, in spatele blocului, in coltul strazii.. Acum nu mai poti, ca strici masinile sau faci galagie. Stau intr-un cartier rezidential cu circulatie restransa de masini. I-am lasat pe copii sa joace fotbal cu altii la o intersectie de strazi (sunt cateva intersesctii unde pot juca): din vreo 6 intersectii pot juca doar la 1-2, pentru ca la restu’ tipa la ei vecinii ca fac galagie. Copii de ~8-11 ani. Cum sa mai avem viitor in fotbal? Sau alt sport?

  2. #2 Comentariu nou

    In situatia economica a romaniei nici nu are cum, sportul, sa fie o prioritate…Vezi cazul primariei din bucuresti care pompeaza sume frumoase pt o echipa de handbal…care cu tot respectul pt performantele ei dar nu poate fi mai presus de un spital pediatric oncologic de exemplu…Este cazul sa stabilim nistre prioritati sociale si de dezvoltare

    • #3 Comentariu nou

      prioritatea zero ar trebui sa fie sa vedem pe ce dracului se duc banii nostri din contributii, care sa fi facut spitale pediatrice oncologice

  3. #4 Comentariu nou

    Degeaba vedem, sau devin publice diferitele combinatii daca nu urmeaza nimic …nici o consecinta..raman doar niste articole in presa/internet si eventual un reportaj, subiect de discutii la o bere si un mic…

  4. #5 Comentariu nou

    Adică ai fi de acord ca statul sa ajute sportul, înțeleg. Să fie o prioritate. Bun, dar cum? Ai fi de acord ca statul să ajute un club privat, un SRL? Că doar ai spus că e scump. Te obligă cineva să te bagi intr-o astfel de afacere dacă știi ca e scump? Crezi ca în Norvegia, că tot ne-a bătut, statul, politicienii ajută cumva sportul? Iti spun eu că nu. Zero bani de la stat. Zero bani de la primării. Pe Bayern, campioana a Europei, a ajutat-o statul German?

    • #6 Comentariu nou

      nu e chiar asa, mai citeste

Adaugă reply - Adi

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.