Curajul la tați

Am fost sâmbătă la Sinaia cu kiddo, plecați de acasă cu gândul să mergem doar la Expoziția de Trenulețe din gară, care e senzațională, să mergeți, dar cum eram cu mașina, am zis să dăm o fugă și pe la Cota 2000, să ne jucăm în zăpadă un pic.

Am urcat sus, era frig de înțepeneai, ceață și vânt, ne-am aruncat un pic de zăpadă în față, am făcut un copil fericit și am luat-o la vale rapid.

La întoarcere, pe drumul de la telecabină, de la 1400 până la mașină, mă oprește un cuplu cu copil cu care coborâsem, și mă întreabă dacă suntem singuri. Adică doar eu cu Mara.

I-am răspuns că da, nu am nici o problemă, am plecat și câte o săptămână singur cu copilul, asta e așa, pistol cu apă, o excursie de o zi. Ce m-a șocat a fost reacția doamnei, care m-a întrebat cum de am curaj să plec așa, cu copilul, fără mamă.

Ei bine, curajul ăsta se cultivă și se antrenează în timp.

Copilul nu mușcă, am învățat asta încă din prima zi de viață a copilului. Curajul de a sta cu copilul vine începând cu primul scutec schimbat, cu primul biberon dat, cu prima ieșire afară cu copilul ca să aibă mama timp să doarmă trei ore fără pauză, ca să se odihnească.

Curajul vine din mers cu copilul la medic, din dus copilul la creșă, din făcut activități cu copilul, singur.

Curajul vine din rezistat fără să dai fuga și să pui copilul în brațe mamei la primul scâncet sau plânset.
Curajul vine și din fiind prezent la primul zâmbet, prezent la primii pași de-abușilea, prezent la primi pași în picioare sau la primele cuvinte.

Pentru că fiind prezent în viața copilului de la început, acesta va fi obișnuit cu tine, te va considera o persoană în care poate avea încredere și va coopera foarte bine. Va ști că poate râde cu tine, poate plânge cu tine, îl poți înțelege, hrăni, bucura, fără să aibă nevoie de siguranța mamei în zonă.

Și asta îți va da curaj, din ce în ce mai mult.