Am văzut reclama asta și mi-a dat în cap, e ceva crunt doar să ai copilul bolnav, nu vreau să-mi imaginez ce durere este să îl pierzi.

După ce ne revenim din șoc, hai să punem niște date cap la cap, date pe care nu le corelează nimeni, deși situația este mai gravă decât pare.

Anul trecut s-au născut cei mai puțini copii din ultima 100 de ani, în România. Au murit 300.000 de oameni și s-au născut doar 180.000. Știu, toate glumele cu explozia natalității după cele două luni de lockdown au rămas doar glume și putem presupune că a fost un an bun pentru Durex.

Pe lângă asta, România este pe loc fruntaș în Europa din cauza mortalității infantile. Nu doar că se nasc puțini copii, dar nici nu îi putem salva pe toți care se nasc dar ajung prin spitale, cu diverse probleme.

Deși nu mi-a cerut nimeni părerea, pot spune că este un act de curaj să devii părinte zilele astea, dacă nu ești un inconștient care face copii doar ca să aibă de unde lua ajutor social.

E un act de curaj din punct de vedere al sistemului, sanitar, în primul rând. Sistemul de stat nu prezintă prea multe garanții, cel privat este de multe ori prohibitiv din punct de vedere al prețurilor. Cine nu știe despre ce vorbesc, să meargă la o cameră de gardă la un spital de copii și să vadă ce eforturi fac medicii ăia Aici arunc eu niște mulțumiri speciale medicilor de la IOMC, care au fost adevărați eroi de fiecare dată când am ajuns acolo.

Apoi vine sistemul educațional, grădinițe și creșe de stat sunt insuficiente, nu s-a mai construit nici una după 1990, iar cele de la privat fie sunt scumpe, fie sunt departe, fie sunt ocupate. Mai departe, lipsa de locuri verzi, de parcuri, de activități, de oportunități pentru activitate și tot așa.

Partea proastă e că, dacă se menține trendul ăsta de depopulare, prin 2040 vom mai fi vreo 15 milioane, din care o treime pensionari. Știu, nu apucă nimeni pensia, am mai discutat despre asta, speranța de viață este în continuă creștere, deci s-ar putea să apucăm pensie cu vârf și îndesat. Doar că nu va avea cine să o mai plătească.

Vom ajunge o țară de bătrâni simpatici, care vor munci până la 80 de ani, pentru că nu vor avea de ales.

Și acum, ca să ne întoarcem la problema de bază, copiii, înțeleg că ne rămâne tot nouă să-i salvăm, să donăm, să construim spitale, să renovăm secții pentru copii și să le dotăm cum trebuie, ca să putem ajuta un pic zona pediatrică.

Dar cum facem cu planurile de termen mediu și lung? Indiferent cine a fost la putere, nu am văzut nici o politică publică sau program de guvernare care să fie concentrat pe creșterea natalității. Nu am văzut pe nimeni abordând situația asta frontal, care să propună niște măsuri concrete.

Și ne întrebăm, din nou, care mai este rolul statului, în viața noastră?