Și asta e o întrebare serioasă, la care caut răspuns pe la alții, cu mai multă experiență.
Moștenitoarea imperiului are două pușculite. Una în care se duce orice monedă respiră nesupravegheată în casă, de la 10 la 50 de bani și încă una unde se țin banii de hârtie primiți de la bunici, părinți, colind și ce alte ocazii mai apar la orizonul domnișoarei de făcut bani cash.
Bani cu care, ea știe, că poate să-și cumpere chestii pe care și le dorește tare, adică păpuși și jucării.
E de la sine înțeles că pentru educație, hrană și haine suntem datori noi, părinții, cel puțin până la 18 ani. Dilema noastră a apărut cu ocazia unei excursii organizate de grădiniță, care costă niște bani ( nu contează suma), unde copilul va merge, pentru că își dorește foarte tare.
Atunci am stat și ne-am gândit:
Ține de educație? ține.
E și un moft? Poate fi.
Își dorește foarte tare? Își.
Este un moment bun de predat o lecție despre valorizarea banilor și importanța pușculiței? Ar putea fi.
O învățăm că banii trebuie ținuți pentru ocazii mai importante decât să iei a 80a păpușă Barbie? Ar fi un moment bun.
Sunt, la vârsta ei, păpușile ceva existențial fără de care nu se poate trăi? Cumva, da.
Deci? Excursia o plătesc părinții sau pușculița?
Ce statut are pușculița în ecosistemul financiar al unei familii cu copil mic?
