Am auzit dimineață la radio spotul pentru dăruieșteviață.ro. Noi facem un spital, primul spital pentru copii, oncologie, boli rare sau traume. Probabil că știm cu toții despre ce este vorba, nu mai este cazul să insist pe subiect.
Las mai jos un spot care să-ți ridice părul pe tine, un pic.
Pe lângă asta, vedem tot felul de inițiative cetățenești, unde noi, populația, donăm ca să facem bine niște copii sau niște bătrâni sau să le facem bine unor copii sau unor semeni aflați în nevoie. Companiile de telefonie se implică activ în educație, donează internet, tablete, conectează copii și le acordă o șansă pentru a putea merge la școală, în condițiile astea. Alte companii donează mâncare sau haine.
Noi, cetățenii, donăm lunar, 2 euro sau 4 euro, către cauze, fără să cerem nimic în schimb, fără să cerem voturi sau statui, pur și simplu ne implicăm să facem bine. În paralel cu taxele și impozitele către bugetul de stat, lunar sau la 3 luni, depinde de la caz la caz.
Și nu pot să nu mă întreb pentru ce mai plătim o parte din impozite la stat. Dacă statul eșuează în asigurarea minimelor condiții, mai ales pentru copii, de ce ne mai cere taxe? Dacă nu avem unde să ne tratăm copiii, dacă nu găsim vaccinuri sau clinici performante, de ce mai vii la noi să ne ceri bani?
Doar pentru a putea pune borduri și a măslui licitații? Doar pentru a inaugura secții de spitale care zac închise cu anii, pentru că inaugurările au fost făcute strict cu scop politic?
Care mai este rolul tău, de stat, în acest scenariu?
7 comentarii Adaugă comentariu
Rolul lor este simplu, sa se imbogateasca, politica este cea mai buna afacere. Partidul trebuie sa manance constant si chiar sa „performeze” pentru cei din varf.
Ai uitat de epoleți?
Eu nici nu mai am pretentia de la stat sa faca, sau sa imi reduca taxele ca sa pot contribui eu cat si unde vreau. Am renuntat la astfel de vise.
Dar ar putea macar sa faca donatiile alea deductibile. Ca sa donez un euro unei cauze trebuie sa il iau din salariu. Asta inseamna ca statul mi-a luat deja vreo 60-70 de centi, inainte ca eu sa vad banii sau sa ma gandesc ce fac cu ei. Sunt dispus si sa stau sa completez declaratii pentru asta.
Când ne punem această întrebare există substratul mentalității că statul trebuie să asigure tot. In țările cu tradiție democratică și avansate economic sectorul caritabil este foarte dezvoltat. Ba chiar este finanțat și de guverne pentru că are rezultate excelente. Sunt de acord că statul risipește o mulțime de bani dar aici trebuie să oprim jaful prin transparență și bună guvernare. Să continuăm să donăm cu generozitate iar exemplul nostru va fi urmat și de mulți alții.
Ai dreptate și este o temă bună asupra căreia ar trebui să reflectăm cu toții.
Andrei, în primul comentariu, a rezumat perfect scopul politicii din ultimii 30 de ani.
În privința companiilor de telefonie, însă nu este cazul să le ridicăm prea mult în slăvi.
Ai impresia că donațiile sunt făcute total dezinteresat deoarece aceste companii nu pot dormi de grija celor aflați în situații dificile ?
NU, fiecare leu donat este bine calculat să se întoarcă într-un fel sau altul în companie.
Donațiile contribuie la reducerea impozitului pe profit, donațiile sunt realizate prin propriile fundații, asupra cărora au control total, fundațiile au aceleași nume ca și și companiile principale (societățile pe acțiuni) tocmai pentru a induce în rândul oamenilor ideea că Orange, Vodafone, compania mama, a donat, nu o fundație care are și primește donații din multiple surse, etc.
Aceste donații sunt efectiv aur curat din punct de vedere fiscal pentru companiile la care faci referire și le lauzi prin articolele tale.
Să fie oare aceste donații realizate din profitul făcut chiar din câștigarea unor licitații pe foarte mulți bani cu statul? Același stat de care noi ne plângeam?
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/exclusiv-orange-a-castigat-in-fata-vodafone-ultimele-loturi-ale-licitatiei-guvernului-pentru-tablete-diferenta-dintre-cele-doua-oferte-19567326
Companiile de telefonie, ca și cele furnizoare de electricitate și multe altele sunt efectiv fabrici de făcut bani, foarte mulți bani, enorm de mulți, așa că toata gândirea, orientarea și acțiunile lor sunt doar într-un singur scop: MAXIMIZAREA PROFITULUI!!!
Donațiile în adevăratul sens al cuvântului sunt cele făcute dezinteresat de tine, mine și mulți alții care ne dorim o schimbare în bine a societății.
Pentru marile companii, mai ales pentru multinaționale, donațiile se traduc prin OPTIMIZARE FISCALĂ, efectiv nu îi pasă nimănui că nu se construiesc spitale, ci doar cum să facă ca la finalul unui exercițiu financiar profitul să fie cât mai mare și să își ia bonusurile alea grase de performanță
Chiar crezi ca nu poate dormi liniștită Liudmila de la Orange sau indianul de la Vodafone (fost CEO) de faptul că nu statul nu construiește spitale noi?
Ei, la fel ca și politrucii noștri se trateaza la spitalele private, iar când au probleme grave de sănătate se urcă în primul avion către Viena și Turcia.
Spitale de top precum AKH, Medipol, Anadoul și mai nou Bașakșehir îi așteaptă cu brațele și POS-urile larg deschise.
Sunt sigur că nu ești atât de naiv mai ales că îți citesc frecvent blogul.
Referitor la daruiesteviata.ro, este lăudabilă inițiativa și trebuie sustinuta de noi toți, este dovada clară că atunci când vrei să faci ceva cu adevarat găsești soluții la orice.
Clipul este foarte bun și are un mesaj puternic, ai idee ce agenție l-a realizat?