Aveți 5 minute să vorbim despre doamna noastră, toxicitatea?

Încep acest articol cu niște scuze față de cei cu care am fost toxic la un moment dat fără să-mi dau seama sau să am această intenție. Asta în primul rând.

În al doilea rând, nu este un articol despre regăsire, mindfulness, coaching sau mai știu eu ce alte trenduri sunt la modă?! în zilele astea, nici pe departe.

Sunt doar niște observații personale, concluzii trase în mai bine de 6 ani, poate chiar mai mult.

Am mai scris despre mediile toxice din punct de vedere profesional, dar toxicitatea există în doze mari și în partea personală. Și, din păcate, de multe ori trece neobservată, dar săpă adânc la malul individului.

Din păcate, sunt puțini oameni cărora să le spui că sunt toxici, cel puțin pentru tine, și să accepte și să dorească să schimbe ceva în comportamentul lor.

Vor alege să fie toxici în continuare și să arunce vina pe tine.

Semne de toxicitate ale celor din jurul tău:

1. sfaturile nesolicitate: întotdeauna cel toxic știe mult mai bine decât tine ce trebuie să faci, e plin de sfaturi, sugestii, recomandări, fără ca tu să le fi cerut. Asta e cel mai comun semn de toxicitate, îl facem foarte mulți ( încerc din răsputeri să mă controlez, dar nu-mi iese mereu.)
   Când îl semnalizezi, vei avea surpriza să afli că cel vinovat era mânat în luptă de cele mai bune intenții. Să te ajute, să te sprijine, să te dezvolte. Să te treacă strada fără ca tu să vrei să o treci.
   
   
2. supra licitarea – orice ai păți, el a pățit și mai rău. Maru spune că asta se întâmplă din cauză că nu știm să empatizăm și tot ce ne duce pe noi capul, ca să-l susținem pe cel aflat la anaghie, este să-i prezentăm răul și mai mare, să înțeleagă că dracul nu e așa negru. Eu zic că e doar egoism și căutarea atenției de partea sa, doar ca să nu piardă momentul. Din păcate, și ăsta e destul de comun, eu l-am observat la 3/4 dintre apropiații mei.
   
3. demotivarea – orice ai vrea, n-are rost, fie s-a mai făcut, fie nu o să-ți iasă. Și e ferm convins și aduce zeci de argumente și depune efort să-ți taie ție cheful. O parte bună la astfel de oameni în anturajul tău este aceea că îi poți folosi ca un catalizator pentru optimismul exagerat sau entuziasmul momentului când apare o idee perfectă. Îi spui ideea, dezbateți 15 minute pe tema ei și dacă crezi în continuare în ea, merită efortul încercării.
   
   
4. ignorarea: când ai nevoie să vorbești cu cineva și nu-i nimeni acasă, deși ai fost asigurat întotdeauna că ușa e deshisă, umărul e pregătit. Ăsta e și cel mai nasol dar și cel mai elocvent red flag.
   
   
5. minimalizarea: cumva, pe același palier cu supralicitarea. Din neștiință sau încapacitate de reacție empatică, încercăm să minimalizăm faptele petrecute, pentru a le face să pară mai puțin importante și să încercăm să ajutăm interlocutorul să treacă mai ușor peste momentul dificil. Numai că uneori dracul e atât de mare și de negru încât minimalizarea nu aduce nimic bun, ci poate atrage niște antipatii sau chiar reacții adverse.
6. Comparațiile: apar încă din copilărie, de la părinți. Și sunt frustrante ale dracului și, când ești mic, nu le poți combate, apoi când ești mare nu le poți ignora. Și, cum apa domoală sapă malul adânc, așa și comparațiile afectează undeva străfundurile tale și te zdruncină la încrederea și stima de sine și lasă loc mereu de îndoială acolo unde ar trebui să fie certitudine.

Probabil mai sunt și altele, unele mai mari, altele mai mici, unele cu impact mai puternic sau altele cu impact mai mic. Eu le-am descris pe cele cu care m-am confruntat eu și de care mi-am dat seama că există.

Ce faci când apar semnele astea? Dacă începi să le observi, înseamnă că sunt deja într-o stare de dezvoltare destul de avansată.

Dacă le vezi la tine, încearcă să le controlezi, să le gestionezi. E greu, pentru că sunt reacții emoționale, nu raționale, dar gândește-te că ce ție nu-ți place, nici altuia nu-i face. Autocontrol, exercițiu, analiză. La un moment dat o să-ți iasă.

Dacă le vezi la cei de lângă tine, adresează-le. Spune-le că te deranjează, că te afectează, că nu ajută, dimpotrivă, încurcă. Cei pentru care chiar însemni ceva, vor încerca să se corecteze sau, cel puțin, să se abțină de la a le face în relație cu tine.

Cei pentru care nu însemni nimic fie vor continua relaxați, fie se vor simți atât de lezați încât vor dispărea ușor din viața voastră. În ambele scenarii vor dispărea oricum, cu timpul. Ori îi curățați voi ori se curăță ei.

Așa cum spuneam cu ceva vreme în urmă, să nu ne temem de reconsiderări și de evaluări intermediare. Dacă din critică și nemulțumire se naște progresul, din toxicitate nu câștigă decât terapeuții care au material de reparație.

Așa cum am spus mai sus, cele enumerate sunt simțite pe propria piele în mai mult de 6 ani.

Au apărut oameni noi în viața mea, au dispărut oameni din viața mea, am lucrat destul cu mine și mai am de muncă, dar simt că sunt pe drumul cel bun. Cu mult mai puțină toxicitate!