Ce (mai) reprezintă sărbătorile în zilele noastre?

Articol din categoria: andreiu

Pentru că gluma cu „ateii de ce nu refuză zilele libere oferite creștinilor, de sărbători?” e atât de veche încât nici Hristos nu se născuse când a apărut, zic să o lămurim și pe asta.

Pentru că fac parte dintr-o familie tradițională ( ar zice unii) care nu dă nici măcar cât negru sub unghie pe tradițiile și sărbătorile care ne populează calendarul cu zile libere, mă declar apt să explic ce mai reprezintă sărbătorile pentru noi, cel puțin. Și cred că în asentimentul nostru sunt mulți cei din generație.

Zilele astea libere, sărbătorile legale, vin perfect pentru momentele de reuniune ale familiei, ale prietenilor și ale găștilor din școală generală sau liceu. Sunt ocaziile speciale, motivele perfecte inventate pentru a mai da o tură pe acasă, pentru a mai sta un pic cu ai tăi de povești, pentru a mânca la masă cu toții și a da ture prin orașul în care ai crescut și pe care l-ai părăsit la un moment dat din varii motive.

Nu se duce nimeni la Brăila de Paști special să ia lumină de la biserica Sf Ilie, că e cea mai bună lumină din țară, că popa ăla o aprinde cu BIC, nu cu brichetă de 1 leu de la non-stop, cum fac toți săracii.

Așa că da, și ateii se bucură de zilele libere, poate chiar mai mult decât creștinii practicanți, pentru că au suficient de mult timp să se bucure de ele  din plin.

Ca fapt divers, e al doilea an consecutiv când la 22:00 dormeam lemn, în noaptea de Înviere, că avem un copil de adormit.

 

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. Eu ma bucur ca s-au pastrat mesele in familie. Este singurul moment in care ne mai strangem toti, cu mic cu mare, sa petrecem cateva ore impreuna.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.