Marius Stanciu de la Picozu, care scrie pe vox.space e un ticălos laș

Articol din categoria: ca la noi

Disclaimer: sunt câțiva ani de când am ales să nu mai fac scandal pe blog, să nu mai atac persoane, să o ard chill și echilibrat. Dar uneori, când unii aleg să îmi menționeze numele în context negativ și mincinos, mă iau la trântă. Că spre deosebire de ei, mie nu-mi e frică. Nici să mă afișez, nici să îmi asum cu nume și prenume.

În primul rând, eu am o problemă cu oamenii care scriu sub anonimat și poartă războaie, bat pe cruce pe alții, împart dreptatea pe internet, undeva după o cortină, crezând că de acolo nu îi vede nimeni. Denotă din start o lipsă acută de material care să umple un scrot.

Sunt fix grașii ăia prostuți pe care îi puneai în poartă la fotbal în cartier. Ăia care erau trimiși după țigări. Ăia care aproape ar fi plătit să se joace cu restul găștii, deși nimeni nu dădea doi bani pe ei. Ăștia sunt marii hateri anonimi ai zilelor noastre. Ăia care nu au dat măcar un pumn real vreodată și care au început să plângă la prima palmă luată în spatele blocului. Eh, ăștia duc războaie anonime pe net.

anonim

Acum, revenind la ale noastre.

Marius Stanciu ( adică ăsta de pe facebook de aici), scriitor pe vox.space și Web Developer, Founder at Picozu, o arde anonim pe vox.space și se apucă să demonteze chestii din internetul românesc, ca un mic dumnezeu ce este el. Sub anonimat, desigur. A scris și Eftimie despre el.

Eh, acest anonim Marius Stanciu, care a lucrat la Zitec, a ales să fie cool și să apuce să dea într-un proiect la care deși nu-mi aparține în totalitate, m-am implicat destul de mult. Eu, alături de toți cei care apar acolo. E vorba despre www.letsvote.ro.

Și zice el că tema ar fi șutită de acolo. Ignorăm primul articol, suntem cu toții tăbăciți de hateri de net, încă unul n-a omorât pe nimeni. Chiar și în comentarii la articol sunt oameni care îi spun că s-ar putea să se înșele.

Marius Stanciu văzând că e ignorat, insistă să fie prost. Și de data asta trece la atac cu nume și prenume. Adică mă ia pe mine la perpules, aici. Aleg să îi răspund totuși, subtil, lăsând un comentariu la postarea cu pricina în care îi zic că am copia tranzacției și i-o pot da, dar la schimb să recunoască că e prostălău și că a insistat aiurea pe o cauză greșită.

Nu am primit nici un răspuns. Nici măcar comentariul nu mi-a fost publicat.

Mi-am amintit astăzi, când 3 oameni diferiți mi-au dat din nou articolul ăla și m-au întrebat care e faza.

Faza e simplă. Nimeni nu se complică pentru un mizilic de bani cât e o temă. Cu atât mai mult cu cât de acolo am câteva teme cumpărate, înclusiv asta de este activă pe blog acum. Nu rentează. Mai ales că nici măcar nu am luat eu tema.

Ocazie cu care, dragă Marius Stanciu, înainte să dai în lumea internetului din România, poate înveți să pui un certificat pe picozu și pe site-ul soției.

Așa că, dragă Marius Stanciu de la Picozu și care scrii pe vox.space, acum suntem chit.

 

 

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    eu am o versiune nulled de vbulletin pe un domeniu, că mi-e lene să caut u/p de la site să descarc versiune oficială și la 2 ani așa mă caută vbulletin să mă amenințe că m-au descoperit că sunt un nenorocit și eu le spun că am dat 160€ pe licență pentru vbulletin chiar pe domeniul ăla și să plimbe ursul și ei nu mai răspund la mail, dar peste doi ani revin…

  2. #2 Comentariu nou

    Ma, voi tare va plictisiti….

  3. #3 Comentariu nou

    I lol’d 😀

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.