Încăpățânarea de a greși

Mă tot uit în jurul meu la oameni care fac aceleași greșeli zi de zi și cu toate astea nu vor să schimbe nimic în viața lor.

Am un vecin care iese cu câinele la plimbare. Zilnic. Un beagle. Niciodată cu lesă, niciodată. Câinele nu prea ascultă, că e căpos, așa că mereu stăpânul aleargă prin complex după câine, să nu se încaiere cu alți câini ieșiți la plimbare. Zi de zi, de când stau aici, povestea este aceeași. Ies cu ai mei, începe crosul pentru stăpânul de beagle. „Stai, vino aici, stai pe loc, MA!!!, stai!!! stai!!!!”.

Câinele nu dă doi bani până nu-l prinde de zgardă. Încer să-mi dau seama unde nu se prinde și ce nu înțelege. Sau ce speră să se întâmple.

Tot cu vecini, loc de parcare vecin.

Având în vedere că stăm lângă un hotel destul de mare, înainte de pandemie se întâmpla destul de des să fie aglomerație la hotel, din motive de evenimente: conferințe, nunți, botezuri și ce se mai organiza pe acolo.

Din cauza asta era și o problemă cu locurile de parcare, nu toți cei care veneau la evenimente se prindeau că pentru hotel e parcarea hotelului și pentru complex e parcarea complexului și mai parcau pe unde apucau. Majoritatea avem un T metalic cu care blocăm locul de parcare când plecăm de acasă, tocmai ca să evităm astfel de situații atunci când ne întoarcem. ( nu e loc de la primărie, e loc de parcare privat, cumpărat cu apartamentul)

Vecinul de lângă, o seară din 3 avea locul ocupat de altcineva. Unii lăsau numărul de telefon, alții nu. Și stătea mereu și căuta loc de parcare, prin altă parte, prin hotel, pe unde apuca.

E vreo 200 de lei un T metalic, cu tot cu montaj. Nu și-a pus problema vreodată, e mai ușor să se vaite că e lumea nesimțită și parchează aiurea, pe unde apucă. Și nu are 90 de ani, e în jur de 40.

Ce le spui oamenilor de genul ăsta? E clar că nu înțeleg din puterea exemplului, nici din propriile pățanii, nici măcar din spirit anticipativ, pentru că e clar că știu ce îi așteaptă. Dar cu toate astea nu schimbă nimic.