Câteva chestii mișto

Articol din categoria: andreiu, mișto

Am mai strâns niște chestii mișto pe care vreau să le recomand de mult, dar nu am avut timp până acum. Și nici nu vreau să le pun doar pe facebook sau pe instagram.

  1. RACO Gallery.

Unul din foștii mei șefi, printre preferați, a decis să-și dezvolte pasiunea pentru pictură și a creat o galerie online cu ce face el. Momentan nu vinde, am întrebat și eu, mi-am și rezervat o lucrare pe care mi s-a pus pata.

Intrați pe site, dați follow pe instagram, dacă vă place. Mie îmi place, mai ales când văd oameni care își urmează pasiunile.

2. Ana Coman și albumul ei

Mie îmi plac vocile feminine care nu se duc în pop și playback, pun mâna și pe chitară sau vioară sau altă unealtă muzicală și demonstrează că se poate reuși și fără chiloțăreală. Căutați albumul, ascultați și dați cu like. Cred că este pe toate platformele, eu îl am și offline, pe CD, dar eu am pile la radio.

3. Playstation și The Last of Us II, versiunea Surorile Osoianu

Masterpiece, o campanie impecabilă, dincolo de marketing răscolește niște sentimente stranii în tine, cum bine puncta și Bianca. M-am apucat de joc, n-am rezistat, e conform așteptărilor, adică foarte bun, eu mi-aș dori să văd și un serial, după exemplul Witcher.

4. Animaterra

E campania de la Kaufland, dar e senzațional de bine realizată. Și coerentă și clară, îți dă adicție și are logică, indiferent că ai 4 ani sau 34. Și e mișto că e cu personaje din mitologia românească, Zmeu, Ileana etc.

5. Un newsletter bun care vine vinerea

Cristina trimite în fiecare vineri o listă cu subiecte mișto, pe care le dezvoltă, recomandă cărți și mai povestește mișto din viața ei. După cum spune chiar ea, e ce trebuie pentru cei cărora li s-a luat de truisme despre dezvoltare personală și alte astea. Trebuie doar să te înscrii aici și după aia să aștepți vinerea.

6. Avem români cu care să ne mândrim

Un român, CTO de la Vodafone, a fost ales CTO of the year. Cine nu știe ce înseamnă CTO, vă spun eu, că e cam un Anghel Saligny care construiește poduri între oameni, procese, tehnologii și provocări de securitate.

Încerc și tipul ăsta de articol, de sinteza a săptămânii cu lucruri mișto pe care le văd în epopeea mea digitală și merită să le dau mai departe. De mâine încep un program special de slăbit, o să fie maximă distacție să lupt cu toate adicțiile mele.

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Chiar mă întrebam de unde atâția abonați noi peste noapte (la propriu), pe urmă am intrat în feed reader să-mi citesc „revista blogurilor”, cu ce s-a mai publicat, și m-am lămurit 😀 Mulțumeeeesc, Andrei!

  2. #3 Comentariu nou

    Rugăminte: dacă ai sfaturi pentru renunțarea la dulciuri și dacă vrei, poți să le faci publice?

    • #4 Comentariu nou

      nu mai mananci. inlocuiesti cu castraveti murati sau morcovi

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.