Copiii nu votează, deci nu prea contează

Articol din categoria: andreiu

Apropo de dublarea alocațiilor, care a fost dublată prin lege, dar guvernul Orban a pus-o pe hold până în august, cel puțin. Ce va fi, vom vedea.

Ieri, ministrul educației a anunțat că elevii vor avea gratuitate pe mijloacele de transport, în baza carnetului de elev validat la zi, ca să evităm alte nenorociri. A fost nevoie de cazul Caracal și de câte și mai câte nenorociri ca să ne gândim că e nevoie să luăm niște măsuri.

Avem în continuare școli fără aviz ISU, școli cu buda în curte, școli fără căldură, locuri în grădinițe nu prea, vaccinuri când și când, iar despre sport am stabilit deja că nu ai nici o șansă.

Înainte să ne indignăm, că da, așa e, trebuie să ne punem și în pielea ursului din pădure: copiii nu votează, no one cares.

Ne ducem la vale demografic, avem exod care bate recorduri pentru o țară unde nu e război, nu avem nici o strategie de redresare, o strategie pe termen lung, pe 10-15 ani.

O să avem în continuare, în schimb, pensii speciale, aparat de stat supra dimensionat, 4 bugetari pe un loc, jandarmerie, angajări pe pile și rubedenii, cam toate bunele practici.

Nu, România nu este un stat prietenos cu copiii. Dimpotrivă.

2 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Dar părinții votează, so they should care.

    • #2 Comentariu nou

      prea putini aia, majoritatea se bucura la alocatie si ajutorul social

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.