De ce nu are copilul cercei? Dar căciulă? Inconștienților!

Articol din categoria: liliput

Mă distrez foarte tare citind statusuri pe la Laura, care de când a devenit mamă e chiar mai simpatică și mai amuzantă decât înainte, și văd cum se confruntă cu aceleași probleme, înrebări, abordări ca și alți părinți normali, care nu au picat în pantea extremismului părintesc.

Întrebări frecvente pe care le primim frecvent, le-am primit și le vom mai primi, mai mult ca sigur.

De ce nu are copilul cercei? Prima întrebare, cum adică fetiță fără cercei? O babă mi-a zis în parc chiar că e mare păcat, mare, păcat mare de tot.
Explică-le că decizia a fost să nu intervenim pe corpul ei, o lăsăm să fie decizia ei, alegerea ei, când va dori ea e liberă să-și pună și 100 de cercei, nu mai e treaba noastră.

De ce nu are copilul căciulă? Păi pentru că sunt 25 de grade afară. Da, dar e octombrie târziu, e toamnă, trebuie căciulă, că trage curentul/bate vântul/ umblă viruși. Nu te înțelegi cu ei, dacă e toamnă, trebuie îmboșcat copilul.

Dar de ce nu doarme cu voi în cameră? Pentru că d-aia stăm în 3 camere, să aibă camera ei, să aibă spațiu și intimitate proprii. Ah, o culcăm seara, citim povești, adormim cu ea, dormim ca urșii, dar e camera ei. Bineînțeles că e liberă să vină oricând vrea în dormitorul nostru.

Și multe, multe, foarte multe alte tâmpenii. De ce lăsăm copilul de la 9 la 17 la grădiniță, de ce nu o obligăm să facă mai multe și mai dese, că poate și altele.

Cel mai amuzant e când vezi oameni care nu au copii și îți dau sfaturi, e foarte amuzant să-i vezi pe influencerii fără copii cum vorbesc tare și apăsat despre cât de important e pentru copii să …[ ceva ce promovează ei]

Nu mai spun despre discuțiile despre alăptat și stigmatizarea mamelor, că a zis Maru aici.

Important e să mergi mai departe și să nu te lași afectat de părerismul românilor de pe net. Și să nu fii în grupuri de părinți, de mămici, pentru că acolo sunt locurile unde diavolul se ascunde într-un colț și ia lecții.

Și repet ce am mai zis: copilul se face dacă simțiți că asta trebuie să faceți. Dacă nu, mergeți în vacanțe, la bere, la teatru, unde vreți voi, nu vă inventați o responsabilitate inutilă la presiunea societății.

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Oare cum ar fi daca aceasta grija excesiva s-ar duce catre autoritatile locale/alesii nostri?
    Sa ii batem la cap cu fiecare ocazie:
    – de ce taiati copacul asta?
    – de ce luati apa calda?
    – de ce diluati prea mult dezifectantii?
    – ce se intampla cu autostrazile?
    – de ce, de ce, de ce…?

    Fiecare baba care n-are treaba p’acasa sa treaca pe la primarie/prefectura si sa cicaleasca un politician.

    • #2 Comentariu nou

      oh, ce zici tu e idealul absolut

  2. #3 Comentariu nou

    Dacă te încălzește cu ceva, și eu am fost fetiță fără cercei, pentru că mama se temea să nu mi-i fure cineva. Nu pentru cerceii în sine, ci pentru că mi-ar rupe lobii urechilor smulgându-i (Cel puțin asta a fost explicația pe care mi-a dat-o). Ca atare, m-am dus singură la cincisprezece ani la doctor, că pe atunci nu aveai altundeva și mi-a făcut o asistentă găuri cu o mână atât de ușoară că nici n-am simțit bine înțepătura, și deja aveam cerceii puși. Până atunci am purtat clipsuri și n-am pățit nimic. Așa că babele să facă bine să-și vadă de treaba lor.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.