Hai să înțelegem că România e dincolo de facebook

Articol din categoria: andreiu

Avem rezultate, știm că avem turul 2 între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. Care Viorica a avut o prestație impecabilă în campanie, a știut să joace cartea marginalizatului, a omului luat la mișto, victimă a unui bully intens. Și a vorbit cu cine trebuia ( ca electorat) și i-a ieșit. Echipă bună în spate, foarte bună chiar.

Despre Klaus numai de bine, eu mă așteptam să ia peste 40%, dar e aproape sigur de victoria din turul 2.

Acum, marele pierzător este, fără doar și poate, Dan Barna. N-aș vede înfrângerea lui ca una fatală, doar că partidele din spate ar trebui să învețe ceva pentru locale din acest eșec.

Zicea bine Orlando că lui Barna îi trebuia o validare prealabilă, primărie, minister, ceva care să-i dea tracțiune pentru funcția de președinte. Eu zic că l-a costat foarte mult campania, toată campania, condescendența membrilor USR, superioritatea și agresivitatea din discursuri, ieșirile aiurea a lui Caramitru, care trebuia eliminat de mult, în general, comportament contondent, agresiv, pe negativ. Nu merge așa.

Restul deja nu merită menționați.

Dar, iată, încă o dată ni se demonstrează că realitatea nu e cea de pe facebook, diaspora i-a dat voturile lui Iohannis, contrar opiniei online, PSD trăiește și e viu, în continuare, devine din nou frecventabil după dispariția lui Dragnea.

Și, să fiu profet în țara mea, dacă USR+ nu se pun pe treabă serios și nu lasă galceava pe internet, vom avea încă 4 de Firea la București.

Și încă o chestie bună la primul tur: accesul în turul doi al Vioricăi Dăncilă ne asigură că nu o vedem prea curând pe Firea în fruntea PSD

Și încă o chestie bună venind dinpre PSD: am avut primele alegeri civilizate în diasporă, fără cozi, fără scandal. Practic, Dăncilă a creat toate condițiile pentru Klaus și Barna.

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Te miră rezultatul din diaspora? Păi n-am făcut în 2014 ore întregi la coadă pentru ca acum să-i dăm votul unuia care nu vine cu nimic concret în afară de powerpoint-uri și gălăgie prin bulă.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.