Nu știu exact când s-a întâmplat și unde am virat greșit, dar trăim o eră în care toată lumea se regăsește. Brusc. Pe stories, în postări, în interviuri. Fiecare pare că a trecut printr-un soi de iluminare spirituală personalizată, în care a descoperit nu doar cine este, ci și cine ar trebui să fim noi,… [mai mult]
„Clasat” e genul ăla de film care pare documentar, dar nu e. Și tocmai de-aia funcționează așa bine. O investigație despre un incendiu suspect într-o companie tech românească se transformă, încet, într-o poveste despre AI, corupție și lucruri băgate sub preș. Nimic exagerat, nimic strident, dar destul cât să-ți ridice sprânceana și să-ți rămână în… [mai mult]
Am văzut că s-a dus și Bolojan să se tragă în poză cu fetele de la Dăruiește Viață, că e la modă, s-au rezolvat toate de pe ordinea de zi și nu bifase și prezența în lumea ONG. Nu-i nimeni care să nege impactul imens al organizației „Dăruiește Viață”. Spitalul construit din donații este o… [mai mult]
Am primit întrebarea asta fix ieri, de ce nu scriu pe substack, că pare mai cool, decât să continui să scriu aici. Pe vremuri (a se citi: acum 10-15 ani), dacă aveai un domeniu propriu cu numele tău, erai cineva. Era semn că ți-ai pus ordine în gânduri, că ai învățat WordPress, că ai stat… [mai mult]
Pentru mine, Substack vs. domeniul propriu e ca la video:
Le pui pe YouTube sau TikTok pentru audiență, dar accepți că depinzi foarte mult de platformă.
Și dacă ești pe YouTube, dar vrei la un moment dat să pleci de acolo (sau ești dat afară), nu ai acces la aproape nimic. Audiența era pe YouTube, s-a abonat la tine, dar rămâne pe YouTube dacă vrei să pleci.
Cei de la Starea Nației, dacă nu mă înșel, au zis la un moment dat ceva de genul – „Am încercat să folosim propriile platforme, dar pe YouTube e o mare audiență”.
OK, e bine pe YouTube, ai multe lucruri. Dar depinzi de lucruri care nu sunt în controlul tău.
Trăim vremuri în care orice lucru banal a devenit un task automatizabil. Aplicațiile de notițe îți sugerează idei înainte să ți le formulezi tu în cap, AI-ul îți scrie mailul, face prezentarea, și-ți oferă variante de „tone of voice”, de parcă ai fi un brand global care trebuie să-și comunice emoțiile. Și totuși… tu stai…. [mai mult]
Ocupat. Foarte ocupat. Suntem pe speed dial cu burnout-ul și-l salutăm zilnic pe fugă. Dar cine a hotărât că așa e bine? Nu mai știu exact când a devenit o virtute să fii mereu ocupat. Poate pe la prima revoluție industrială, poate când Steve Jobs a lansat primul iPhone. Sau poate când am început să… [mai mult]
Las comentariu aici și nu pe X ca să ajute un pic blogul.
Exact așa mă simt, lucrez 9-18 intens și băgat în priză iar când închid laptopul simt o greutate eliberată de pe umeri. Restul timpului incerc sa nu fac nimic, dar primesc mesaje cum am primit în seara asta la ora 21:36 cu mesajul „bună, ai timp?”
Am răspuns la obiect și fără nici o intenție de a ofensa : „Bună, acum nu, te rog să-mi dai mesaj mâine dimineață după ora 8.”
Chiar nu aveam cum, pregăteam copilul de a merge la somn, îi făceam ghiozdanul și pachetul pentru școală.
Asta după o zi de plimbat cu fiica mea, 15 min la Kaufland pt 2 chestii apoi acasă pentru cină și jumătate de pagină de teme.
Iar în timpul cinei și făcut teme am stat 36 de min in telefon cu un prieten bun pe care îl văd și-l aud rar.
Pe scurt nu am înțeles nimic din ziua de azi și îmi pare rău că nu am fost mai atent cu fiica mea.
Trăim vremuri alerte, toată lumea vrea cate ceva acum, indiferent de ora sau zi a săptămânii.
Astea îmi sunt doleanțele.
Trăim vremuri în care toată lumea are o părere. Despre absolut orice. De la politică internațională până la nutriție, psihologie sau ce e „toxică” într-o relație. Și cel mai des auzim fraze care încep cu: „Mi se pare că…”. Dar hai să ne oprim puțin. Ce înseamnă, de fapt, „mi se pare”? E o… [mai mult]
În ultimii ani transformarea digitală a devenit un termen la modă, folosit adesea pentru a descrie adaptarea companiilor la noile medii digitale. Totuși, este important să înțelegem că simpla crearea unui cont pe Facebook sau pe alte platforme sociale nu înseamnă automat că o organizație a realizat o transformare digitală reală. Această evoluție implică un… [mai mult]
Ziceți voi că mai avem scăpare? Greu de crezut. Ăsta e un exemplu foarte bun despre cum ne poate sminti internetul. Când mai auziți de oameni naivi care au pierdut zeci de mii de euro crezând că discută, pe bune, fie cu Brad Pitt, fie cu un cosmonaut care nu are bani să revină… [mai mult]
Pentru cine nu știe, eu am o relație de lungă durată cu teatrul, prin liceu am lucrat o perioadă la cel mai mișto teatru din România, am prins cumva debuturile pe scena mare a lui Manole, Oprea sau Pintileasa, oameni cu care am rămas amici și ne îmbrățisăm cu bucurie ori de câte ori ne… [mai mult]
Nu sunt deranjati actorii ca intarzie cineva, nu mai vorbiti prostii, ei sunt acolo pe treaba lor.
Sursa: toti prietenii mei actori
Tot (cam) asa, mi-am petrecut o buna parte din copilarie si apoi din viata de adult la spectacole de teatru, opera, opereta, etc. Deci fara a fi vreun specialist consider ca sunt suficient de avizat cat sa-mi dau cu parerea.
1 – De acord! Cu mentiunea ca as extinde „regula” asta la ORICE. Daca evenimentul are o ora de incepere comunicata oficial, la o secunda dupa acea ora as inchide poarta. Se cheama RESPECT … pentru cei care muncesc la acel act artistic si pentru cei care respecta programul acelui eveniment.
Extra-bonus – sa amintim si de acei indivizi, ca spectatori nu le pot zice, care au bilete pe MIJLOCUL randului si, bineinteles, ajung ultimii, evident si cu intarziere, si mai si INSISTA (sau se cearta) sa ajunga la „locul lor” fara sa le pese de faptul ca deranjeaza actorii si spectatorii deopotriva. Din ce imi amitesc eu, in copilaria mea era o cutuma care zicea ca, daca ai ajuns cu intarziere (se poate intampla oricui), faci liniste si stai pe unde-apuci, fie si pe PE SCARI daca e cazul. Era acceptabil sa iti reuperezi locul cel mult la pauza ca sa nu deranjezi pe nimeni in timpul spectacolului.
Chestie de civilizatie si respect sa iti lasi haina la garderoba nu sa o pui gramada pe scaun (sau pe scaunul vecin). Sau asteptatul in rand, civilizat, sa iti recuperezi haniele de la garderoba DUPA terminarea spectacolului spre deosebire de ridicatul de pe scaun si fugitul la garderoba cu 5 minute inainte de finalul piesei … ca e piesa de teatru nu promotie la tigai la supermarket.
Chestie de civilizatie la teatru e si sa NU fosgai ambalaje de pop-corn si pufuleti in timpul piesei.
Nu cred ca e cazul sa discutam despre telefoane …
2 – Din nou, de acord! Si aici as merge mai departe si as spune lucrurilor pe nume: dincolo de denaturarea textului/mesajului acelui act artistic, exista o gramada de „junk” care ajunge aiurea pe scena sub pretextul „creativitatii” sau al libertatii de exprimare.
3 – Oh, da! Si aici as merge mai departe si as extrapola regula asta la … ORICE! Nu e responsabilitatea mea sa includ pe nimeni-nicaieri – la un spectacol fiecare plateste un bilet si are drepturi si, mai ales, obligatii egale – este responsabilitatea fiecaruia sa isi GESTIONEZE situatia personala astfel incat sa nu-i deranjeze pe cei din jur.
Am doua concluzii:
– viata reala este (din ce-in-ce mai) groaznica si, de cele mai multe ori, diametral opusa fata de ceea ce ne-am inchipui, iar social-media este una dintre cauzele problemelor generate de lipsa de educatie/civilizatie.
– fac alergie cand aud „sa tragem un semnal de alarma”, „sa discutam si sa cautam solutii” sau pe aia cu „educatia”; Nu, solutia pentru EDUCAREA maselor este una singura: SANCTIUNEA, aplicata rapid si ferm, nu discutiile sterile.
Alin
Am cumparat bilet cu o zi înainte de a fi disponibil, am uitat complet de link și acum citesc aici ca s-a dus 🙁