Ziua când mi-am scos măselele de minte şi am supravieţuit

Despre frica mea de stomatolog am mai povestit, cum am evoluat de la stări palide, şiroaie de apă curgând odată ce intram în cabinet şi puls accelerat când mă aşezam pe scaun la glume şi zâmbete cu medicul.

Cel mai recent şi mare hop a fost momentul când a trebuit să scap de 2 molari de minte care mai tare încurcau decât să ajute la ceva. Moment de panică maximă, alimentat fiind şi de vocea poporului care a avut grijă să-mi explice cam cât de nasoală este extracţia, că te taie, te tranşează, te coase la loc cu ceva parâme (funiile alea cu care se leagă vaporul la chei)  de nu voi putea vorbi, mânca, bea, respira vreo jumătate de viaţă de acum încolo.

Odată ajuns pe scaunul stomatologului, încep să-i spun Lucianei ( vinovata cu halat roz) că iar m-a luat frica şi că îs terminat, eu o să mor din asta, o să mă aibă pe conştiinţă şi cam asta a fost viaţa mea, o să mi se tragă de la două măsele amărâte. Ea  a început să râdă şi m-a lăsat în pace să-mi văd de treabă şi să dau din gură aiurea.

Numai că, aşa cum se poate observa, n-am murit deloc, ba dimpotrivă, sunt bine-merci. Pentru că cele 2 extracţii au durat adunat vreo 10 minute, cu tot cu anestezie, nu a fost cazul nici de topor, nici de fire, nici de dureri sau chinuri groaznice. Nici nu apucasem eu să termin cu văitatul că deja mi se fluturase un molar de minte scos prin faţa ochilor.

Nu se moare de la extracţii de măsele de minte. Şi parcă nici mai puţină minte nu am. Dar na, şi băieţii se vaită câteodată, nu?

Epopeea continuă, să vedem ce mă aşteaptă la implanturi. Pentru că vocea poporului spune că e aiurea rău şi acolo.

Închei cu acelaşi îndemn, al omului păţit:  mergeţi băi la stomatolog când trebuie, chiar dacă vă e frică, pentru că un simplu consult doare mai puţin ca un tratament sau ca o infecţie.

18

3 Responses

  1. Emilia
    July 10, 2013
    • Andrei
      July 10, 2013
  2. Yamasha
    July 9, 2013

Write a response