De weekend

Dacă astăzi tot e dublă sărbătoare, Ziua Copilului şi Începutul Verii, mă gândesc că ar fi păcat să treacă ziua fără un articol dedicat. Dar nu ei ci altor chestii văzute, petrecute, realizate azi.

Aş începe cu constatarea că de vreo 15 ani (cred eu, după calculele mele) sticlele de suc, oricare ar fi ele, de 2,5 litri sunt la un preţ special. Indiferent că scrie exact aşa pe ele sau că poţi cumpăra 2,5 litri la preţ de 2 litri, e tot aia. Cu o singură precizare : sticlele de 2 litri au cam dispărut, cel puţin la Pepsi, că asta cumpăr.

Astăzi e ziua în care toată lumea e copil din nou, mai ales pe facebook. Bine, o copilărie scurtă, între mahmureala de ieri şi beţia din seara asta, dar tot copilărie rămâne.

Am fost pe la Parcarea Ciclop, unde s-a dat startul la Work in Progress, adică proiectul care vrea să dea o nouă înfăţişare unei parcări foarte utile oraşului, dar care e lăsată în paragină. Am făcut şi nişte poze, să vedeţi cam cât de frumos poate arăta acum.

parcarea ciclop

Cosmin Tudoran şi Gabriel Maga s-au pus pe joacă şi au scos un cântec pentru 1 iunie. Foarte mişto muzica, mai ales chitara. Să nu mai vorbim despre versuri, care sunt exact pe tiparul Tudoranian. Să sperăm că proiectul va continua mult timp de aici încolo.

Cam atât, mă duc să văd dacă pot să repar maşina de spălat.

 

3

No Responses

Write a response