E viscol și cod portocaliu! Să ne revoltăm, că altceva nu știm!

Azi am tot holbat ochii la televizor. Peste tot știri despre ”imperiul alb”, ”iadul alb”, ”urgia albă” și tot așa. Numai fatalism românesc de prost gust. Numai lume care se vaită că a venit iarna peste noi. Cine s-ar fi așteptat la așa ceva în ianuarie?

Mă amuză foarte tare șoferii de weekend care se revoltă pe autorități că nu dau zăpada de pe drumurile naționale și județene, că nu se poate circula cum trebuie pe ele și rămân blocați între nămeți.

Păi băi gogule, pe timp de viscol, dacă nu te cheamă dumnezeu sau fi-su sau moise, nu ai nici o șansă să scapi de zăpada de pe drum când e viscol. Pentru că ghici ce: degeaba trece lama și o dă la o parte, că vântul vine și o pune la loc. Ah, să te revolți miercuri, dacă încă e zăpadă pe șosea și vântul a stat de duminică. Atunci da. Dar cât timp e viscol, trebuie să ai mintea foarte odihnită ca să te revolți pe cineva că e  zăpadă pe carosabil.

În rest, ca la nebuni. Am ieșit azi cu mașina prin oraș și era plin de stopuri de frână aprinse și pietoni sinucigași. Dacă ieșiti cu mașina n-ar strica niște formulare de amiabilă în torpedo, că nu se știe de cine dați pe stradă.

5

No Responses

Write a response