Cum vinzi un Mercedes clasa A unei gagici

Săptămâna trecută am avut ocazia să merg la #bizsmscamp cu un Mercedes A 200, cu kitul AMG, alături de încă 3 colegi de drum. București – Pârâul rece – Brașov – Râșnov- București. Cam ăsta a fost traseul pe care l-am făcut în cele 4 zile cât l-am avut pe mână.

O să trec repede în revistă ce mi-a plăcut și ce nu, ca să ajungem la soluția întrebării din titlu.

Așadar, despre mașină:

  • un motor de 2 litri diesel, vreo 134 de cai putere, un consum mediu cam de 7,5l cu condus normal, ca de drumurile patriei, fără teribilisme, dar nici mersul piticului
  • cutie automată, care a reușit să mai sădească o sămânță a îndoielii în sufletul meu și mă gândesc din ce în ce mai serios ca viitoarea mașină să fie doar cu 2 pedale.
  • consolă de bord și comenzile foarte user-friendly. Teoretic nu trebuie să iei mâna de pe volan decât să deschizi geamurile, în rest ai toate comenzile în proximitate.
  • două porturi USB, unul pentru stick de muzică și altul pentru încărcat telefonul.
  • ecranul din consola centrală este util pentru navigație, fiind mare și asigurând vizibilitate bună.

 

Ce trebuie să știți despre A 200 este că nu este cea mai comodă pentru 4 persoane, mai ales dacă au bagaje. În cazul meu, doar 3 bagaje au încăput, restul au stat pe bancheta din spate, între pasageri.  Și nici dacă șoferul are 1,90 m, cum e cazul meu. În fine, overall e o mașină mișto.

Revenind la titlu acum. Toții băieții care au văzut mașina au fost :

  • ce motor are?
  • cum se înfige?
  • e comodă?
  • cât consumă?
  • e automată?
  • te-ai dat cu ea și pe manual?

Și lista poate continua.

Până când, la un moment dat, se apropie două gagici de mașină, să mergem cu toții de la conferință la hotelul unde stăteam și una dintre ele remarcă la urcare:

”Vai, cât de drăgută e, uite, se aprind pragurile și scrisul cu Mercedes Benz”

prag mercedes

 

Și cam asta a fost.

Detalii complete și corecte despre mașină găsiți aici. Fotografii am luat și de la ei, făcute de profesioniști, nu de amatori ca subsemnatul.

 

 

 

 

21

2 Responses

  1. Cronicarul
    December 22, 2015

Write a response