Cum e să vezi un meci pe plajă la Therme

Așa cum am promis, am fost ieri și am văzut România-Albania la Therme. Din mai multe motive, cum ar fi căldura din oraș, piscinele de la Therme, plajă lângă București, cel mai mare ecran LED din România și așa mai departe.

Nu am să comentez meciul, mie mi se pare că am jucat extraordinar și am fost cu adevărat 12. Pentru Albania, ce-i drept, dar acum o mie de vorbe un ban nu fac așa că cel mai sănătos pentru noi e să depășim momentul și să așteptăm clipele cu adevărat grele care urmează.

Revenind la Therme. Am rămas plăcut surprins. E prima oară când merg, sincer, mă așteptam la ceva aglomerat, scump și foarte fițos, deși în campania de deschidere au explicat cumva că nu e așa.

Deși era sold-out, plin ochi, nu mai exista nici un vestiar liber, nu am simțit nici o clipă senzația de aglomerație, de îmbulzeală sau de mall. Dimpotrivă, în zona Palm în piscina din interior era ceva activitate de aquagym și toți oamenii se amuzau acolo, făcând ce le spunea instructorul de pe margine. Frumos. Apropo, pe site-ul lor se poate vedea în timp real gradul de ocupare. Asta mi-a plăcut.

Afară super aerisit la terasă. Mese libere, nu coadă la zona de food. Aici mă așteptam să fie drama, cu prețurile. Încă o prejudecată demontată. 17 lei parcă o porție de fish&chips, vreo 20 aripioarele cu cartofi prăjiți și cam acolo toate prețurile. 8 lei berea, 6 lei sucul. Mai mult decât decent. Uimitor de decent, aș zice.

Ajungem la plaja cu ecranul. Aici e partea mișto rău. Ai o plajă cu habar nu am câte șezlonguri, dar multe rău, pe toată plaja. Și e tare că ai și 2 beach bars de unde să te hidratezi. Înainte de meci era un DJ care băga muzică de ziceai că ești la mare la Amphora. Dacă băgai și un Cuba Libre, aia era senzația.

Ecranul acum. Ehe, ecranul ăla e atât de mare încât poți vedea meciul din piscina exterioară de la Palm, dar e mult mai bine să fii pe plajă. Când ai în față 144 de metri patrați de led, te simți cumva ca la un cinematograf în aer liber, doar că e mai mișto. Că e și sunetul bun și sezlongurile bune și vezi tot în detaliu.

Când o să fiu eu mare și bogat, o să fac rost de un ecran d-ăla și o să îl am în baie.

Mi-a plăcut foarte tare acolo. E excelent pentru meciuri, mai ales pentru alea de seară, că e super răcoare pe plajă. Răcoare la modul de noi am împrumutat pături pentru fete, că era cam friguț.

Noi am promis că mai mergem acolo, dar așa, când e gol. Gen miercuri la 11:30 ziua, când toată lumea e la birouri cu gândul la mare și plajă. 🙂

Lăsând gluma la o parte, e chiar mișto ce au făcut oamenii ăia acolo. Eu am fost doar la Poprad la AquaCity și comparând cu ăla de acolo pot spune că ce e la noi e la standarde de occident.

Ne-a plăcut, mai facem.

10

No Responses

Write a response