Uimitoarea lume Guinness

Săptămâna trecută am fost în Dublin la fabrica Guinness, alături de o gașcă foarte mișto de barmani pentru o zi de training intensiv în ceea ce înseamnă Guinness din punct de vedere al exigențelor irlandezilor.

Așa cum spuneam, am fost inconjurat de barmani, cei mai buni dintre ei aleși de la cele mai bune Irish Pub-uri din țară și, dacă la început am fost un pic speriat de interacțiunea cu ei, am sfârșit prin a ne despărți în aeroport cu promisiuni de revedere. E sănătos uneori să schimbi aerul și să te înconjori de oameni total străini ție cu care să poți schimba impresii și ciocni beri.

Revenind la Guinness. Toată ziua de training am auzit un powerplay: quality! quality! quality! Peste tot, toată lumea vorbește despre calitate. Calitatea este definitorie pentru Guinness în relația cu clientul. Nu se face niciodată rabat de la ea, orzul se coace la exact 232 de grade, nu 230 că iese crud, nu 235 că se arde. Paharele de Guinness nu se spală niciodată cu celelate vase din bucătărie pentru că se împrimă grăsime pe ele și compromit berea.

Ca o chestie amuzantă, ne povestea Ian, trainerul care ne-a arătat turnarea corectă a berii în pint, că cea mai mare problemă pe care o întâmpină barmanii în procesul de spălare o reprezintă rujurile și glossurile de buze, pentru că de ceva vreme încoace sunt waterproof și te apucă damblaua până cureți un pahar. De asemenea, un pahar murdar schimba culoarea și textura berii, la fel cum este o greșeală să ții paharele la rece. Berea trebuie să fie rece, nu paharul. Asta e cu dedicație pentru prietenii noștri din București care nu știu cum să răspundă atunci când îi întrebi cu ce încălzesc berea.

Am aflat și că la Guinness se produce bere cam pentru fiecare continent în parte, de texturi diferite, cum ar fi Foreign Extra Stout care seamănă cu cola la gust.  Dar și că un pint de Guinness are mai puține calorii decât un fresh de portocale.

De asemenea, una dintre marile bucurii a fost ocazia să bem ( aș minți dacă aș spune gustat) lager-ul produs de Guinness despre care am scris aici. Și să descoperim un bar secret în cadrul fabricii. Și să aflăm că statul irlandez a ”împrumutat” harpa de la Guinness ca simbol național al Irlandei, dar ca să scape de copyright, au pus-o în oglindă, cam așa.

Dacă pentru mine a fost ca o excursie cu clasa la munte, pentru barmanii prezenți acolo chiar a fost o zi plină și destul de solicitantă, mai ales ca volum de informație pe care au trebuit să o asimileze. Cred totuși că nu au avut extemporal la sosire, dar sunt sigur că, măcar în barurile unde activează ei, serviciile vor fi mai mult decât satisfăcătoare. Și din câte m-am prins eu, asta a fost primul episod, cei de la Guinness România intenționând să repete schema atât cât va fi necesar pentru a putea ajunge peste tot în țară la standardele cerute de irlandezi.

Și o galerie foto, bonus.

 

24

No Responses

Write a response