Uber mai face un pas în față în materie de ride sharing

Încă un pas înainte făcut de Uber. Cumva, ridesharing pe bune.

 

Începând de luna aceasta, șoferii parteneri Uber din București pot folosi opțiunea Destinații predefinite. Aceasta le permite să introducă în aplicația de partener Uber o adresă anume, după care vor primi doar curse de la pasageri care se îndreaptă în aceeași direcție.

Partenerii își pot seta până la două destinații în fiecare zi și pot primi una sau mai multe curse în drumul lor. Aplicația Uber îi va conecta doar cu acei pasageri din apropiere care merg în aceeși direcție, atât timp cât nu îi abate de la ruta lor cu mai mult de 1,5 kilometri.

Până în momentul de față, opțiunea a fost testată de 50% dintre partenerii din București, urmând să fie disponibilă tuturor începând cu 14 februarie.

 

Rezultate după 15 zile de la implementarea opțiunii

 

  • 62% dintre partenerii care au opțiunea o folosesc deja, iar 61% dintre aceștia o folosesc recurent
  • În medie, partenerii acceptă 2-3 comenzi înainte de a ajunge la destinație
  • 20 este numărul cel mai mare de curse făcute de un partener din București folosind noua opțiune

 

Cu destinațiile predefinite, Uber nu mai este doar o aplicație prin care îți împarți mașina și costurile aferente în timpul tău liber. Acum, cu Uber, poți împărți și o destinație. Practic, oricine care merge cu mașina către birou și înapoi acasă poate lua în drumul său o persoană care merge în aceeasi direcție.

Am putut să lansăm această funcționalitate cu succes pentru că, după aproape doi ani, Uber este un serviciu folosit constant de zeci de mii de utilizatori, la toate orele din zi și din noapte, în toate zonele din oraș. Astfel, aplicația poate conecta eficient oameni care merg în aceeași direcție. Asta înseamnă mai mulți oameni în mai multe mașini și, în timp, un București semnificativ mai liber” a spus Nicoleta Schroeder, General Manager Uber Romania.

Cei care doresc să își împartă mașina cu opțiunea Destinații predefinite trebuie să îndeplinească aceleași condiții pentru toți partenerii Uber:

  • carnet auto de cel puțin un an;
  • o mașină în stare bună de până la 15 ani vechime, cu toate reviziile la zi;
  • cazier auto fără incidente grave și cazier judiciar fără istoric;
  • posibilitatea de a colabora cu Uber printr-o entitate juridică, pentru a putea emite facturi fiscale pentru cursele efectuate.

 

Noua funcționalitate a fost implementată la sugestia partenerilor din mai multe țări, pentru a putea valorifica și momentele în care folosesc mașina în interes personal. La nivel global, 55% dintre șoferii parteneri Uber consideră ca este o opțiune utilă, care îi ajută să își valorifice timpul și mașina la maximum.

Ați introdus opțiunea cu adresa de acasă, super, felicitări, este extraordinar. L-am folosit azi și a fost excelent. M-a scutit de neplăcerea de a ieși off-line pentru a ajunge la școală la fiul meu.” a spus Marian, partener Uber.

 


Ne place Uber, da!

Destinatii predefinite

31

One Response

  1. Sergiu
    February 12, 2017

Write a response