Tu când ți-ai câștigat independența?

Am citit de curând,  un articol despre cum copiii trebuie tratați ca niște adulți încă de când sunt mici de tot și deciziile lor trebuiesc dezbătute, nu contrate fără argument. Principiul „faci așa pentru că îți spun eu” ar fi bine să fie evitat și să le fie explicate, pe cât posibil, motivele.

Nu mai găsesc articolul, dar era ceva de afară, că la noi nu găsești mai nimic util în materie de parenting.

Nu suntem d-aia nebuni, suntem conștienți că vor veni și vremuri mai nasoale și nu va fi totul ca în cărți, dar măcar vrem să fim niște părinți ok, care nu urmează cutumele din coaliția pentru familie.

Revenind la articol, mă gândeam când am avut eu prima oară tupeul să mă opun unor decizii luate de ai mei, pentru mine. De obicei probleme mari aveam la haine și la ce să port. Mai ales la școală.

Îmi amintesc că eram prin clasele primare, când, înainte de un ger cumplit, mă pomenesc cu o căciulă de astrahan absolut oribilă, ceva de nepurtat, dar foarte scump în același timp. Și am făcut un mega scandal, trântit cu curu de pământ că eu nu port așa ceva. Nu aveam cum să ies, m-ar fi compromis pe viață. O combinație nasoală de căciulă de țăran cu căciulă rusească de iepure. Sinistru. Am purtat-o doar la dus spre școală și la întoarcere am făcut-o pierdută sau au turnat cerneală în ea.

Oricum, oribilă experința.

O tâmpenie care m-a urmărit până pe la 25 de ani, când am reînceput să port ceva pe cap iarna. Adică cam de pe la 10 ani, timp de vreo 15, nu am mai purtat chestii iarna pe cap, de rusinea rușinii. Cred că simțeam cam ce simt unii bărbați când merg cu flori în mână pe stradă.

Cu toate astea, cred ca am reușit să-i fac pe ai mei să înțeleagă destul de repede că pot avea propriile păreri și convingeri. Și mai mult de atât, să reușesc să-i fac să mi le accepte ca atare, chiar dacă nu mereu am fost pe aceeași frecvență de undă.

Știu oameni care la 30 de ani încă au program de ajuns acasă, pentru că nu vor să plece de acasă, sau nu au voie să plece.

Una peste alta, cred că pe la 10 ani am reușit să fac primul pas pentru câștigarea independenței. Cel puțin în materie de îmbrăcăminte și decizii personale. Destul de bine, aș zice.