Tu ce trucuri știi să faci?

Dacă dai play clipului de mai jos, o să vezi ce truc știe să facă Mariana cu un avocado și de ce nu apuc niciodată să mănânc avocado acasă.

Vorbim despre trucuri azi, dar nu despre trucurile alea la care ne gândim toți, cu iepuri scoși din joben sau dispariții misterioase.

Vorbim despre trucurile pe care le fac româncele pentru a se menține frumoase. Pentru că știm deja, câte bordee, atâtea obicee. Se aplică și la frumusețe. Și vorbesc despre frumusețe pentru că am aflat de o campanie destinată bărbaților, cu condiția să ajungă la cât mai multe femei.

De ce? Pentru că cei de la Lidl, alături de Cien s-au aliat într-o campanie ce luptă pentru protejarea frumuseții româncelor. În acest sens, au gândit o caravană, care se va plimba prin aproape toată țara, începând cu 27 august.

Aici vine partea interesantă, pentru că, dacă te duci la caravana Cien și le spui un truc de înfrumusețare, primești la schimb un produs Cien.

Cum funcționează asta?

Simplu:

1. Gagica filmează un clip scurt, de 30 de secunde, în care își prezintă pontul de frumusețe. Clipul este filmat în spațiul special amenajat din cadrul Caravanei Cien, iar echipamentele sunt puse la dispoziție de către ei.
2. Toate videoclipurile vor fi urcate pe canalul de YouTube al Lidl România, creând astfel un adevărat forum al trucurilor de frumusețe.
3. Fiecare tipă care participă la această promoție va primi garantat un premiu constând în produse din gama de îngrijire Cien.

Eu zic că e un motiv de dus vestea mai departe și spus la cât mai multe gagici. Să facem să avem o țară de femei foarte frumoase, nu doar frumoase!

Să nu uit: detalii complete și corecte aici : https://surprize.lidl.ro/cien

20

2 Responses

  1. Gica
    August 29, 2016
  2. stefan
    August 25, 2016

Write a response