Timişoara: cultură şi lupta pentru Capitală Cultural Europeană

Articol din categoria: andreiu

În prima zi de Timişoara Brands Tour am avut ocazia, după cum am scris, să particip la două întâlniri unde s-a discutat despre componenta culturală a Timişoarei.

robu

Prima întâlnire a fost cu primarul urbei, Nicolae Robu ( care, fie vorba între noi, e din alt film) care ne-a spus că se acordă un interes sporit culturii în Timişoara, dovadă fiind creşterea bugetului alocat culturii cu 43% faţă de anul trecut dar şi susţinerea unor evenimente importante pentru vestul ţării : festival de jazz, festivalul Plai şi un festival baroc. Toate astea fiind ca preambul pentru munca ce va urma de aici încolo în lupta pentru câştigarea titlului de Capitală Cultural Europeană în 2021.  Eu cred cu tărie că omul care va avea grijă ca toate lucrurile să fie în ordine o să fie viceprimarul Diaconu. El mi s-a părut omul cu mintea limpede şi ponderată în declaraţii.

simona neumann

A doua întâlnire cu temă culturală a fost cu Simona Neumann, directorul executiv al Asociaţiei „Timişoara Capitală Europeană a Culturii”. De la ea am aflat cam câtă muncă este în spatele unui astfel de demers, cum în acţiune sunt implicate peste 100 de organizaţii şi cam cât de lung şi dificil este procesul. Abia prin 2015-2016 se va afla cine va fi capitala cultural europeană în 2021. De precizat că alături de un oraş din România va fi şi un oraş din Grecia. Din România candidate sunt Timişoara, Cluj, Iaşi şi Arad. Eu sincer cred că bătălia se va da între Cluj şi Timişoara dar om vedea în 3 ani dacă am avut dreptate sau nu.

Tot de la Simona am aflat că răspunsul comunităţii timişorene la demersul lor a fost unul mai mult decât bun, era chiar încântată când ne povestea câtă lume îi bate la uşă ca să pună un umăr la treabă. Dacă rezolvă problema obţinerii fondurilor necesare ( şi cred cu tărie că va reuşi) totul va fi bine.

Ca notă personală, ca să îi răspund şi lui Andrei, eu aş vrea ca Timişoara să fie câştigătoarea, pentru simplul motiv că nu are atâtea dealuri de urcat ca şi Clujul. În rest, să câştige cel mai bun, oricum, simpla luptă care se duce până în 2015 este un câştig pentru România, ceea ce nu e puţin lucru.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara.

Branduri participante: TimișoreanaCramele RecașArsenal ParkBC Timba TimișoaraREC Universitatea de Vest Timișoara, ACS Poli Timișoara.

Parteneri de mobilitate: Peugeot România.

Parteneri: PRbetaAsociaţia Timișoara Capitală Culturală EuropeanăPorsche TimișoaraAmvest,  Restaurant Belvedere.

 

0 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    au noroc ca nu a inscris si simonescu braila in lupta pt capitala culturala europeana.

    • #2 Comentariu nou

      da, ar avea potential pentru, dar sa aiba si oameni implicati, nu doar papagali si analfabeti

Adaugă reply - Andrei

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.