Te-ai mai întoarce în orașul natal?

Reiau discuția orașelor bune de stat în ele după ce, la precedentul, am fost invitat mai elegant să mă duc înapoi la țară, de unde sunt eu, dacă nu-mi mai priesc Bucureștii.

Bineînțeles, am fost invitat să fac asta de niște bucureșteni get beget, cu lungă tradiție în capitală și bunici la Alexandria.

Revenind. De ce nu mă întorc la Brăila? Simplu, pentru că mi-ar fi aproape imposibil să mă reacomodez. Ăsta ar fi unul dintre motive.

Apoi ar fi motivul a chestiilor de făcut acolo. Nu văd ce aș putea face. Noțiunea de marketing este una vagă, dacă mai adaugi și online în ecuație, deja vorbim cu totul alte limbi. Nu văd ce aș putea face, nici măcar pe cont propriu, pentru că nu aș avea cui să-mi ofer serviciile.

Și nu aș putea să merg să mă angajez pe 1/3 din salariul pe care îl am aici. Și acel 1/3 e optimist. Nu că aș câștiga eu foarte mult, dar știu care e media salariilor din zonă.

Brăila rămâne pentru mine unul dintre cele mai frumoase orașe din țară, centrul vechi, clădirile, faleza, dunărea fiind chestii care nu pot fi înlocuite cu nimic din altă parte. Dar, din păcate, orașul a ales să fie locuit și de 27 de ani nimeni nu face nimic spre dezvoltarea lui și oprit exodul tinerilor de acolo.

În fiecare an, aproape o generație întreagă ce termină liceul pleacă spre alte orașe și nu se mai întoarce. Sunt cazuri cu titlu de excepție care se descurcă decent, avem și noi prieteni din categoria asta, dar sunt excepții.

Șanse de reușită în orașul natal aș avea, din punctul meu de vedere, acum dacă: m-aș face interlop, m-aș face funcționar public sau aș intra în psd și aș începe să mă descurc.

Cum nici unul dintre cele 3 puncte de mai sus nu sunt do-able pentru mine, o să continui să nu iau în calcul Brăila pentru relocare.

Așa că momentan rămânem aici, să lăsăm bucureștenii autentici fără joburi.

Probabil situația Brăilei este valabilă pentru super multe orașe din România, nu e caz izolat. Pentru noi e identică și varianta Galați. Same problems.

 

32

10 Responses

  1. Tudor
    March 31, 2017
    • Andrei
      April 21, 2017
  2. FlorinC
    March 30, 2017
  3. Pluto
    March 27, 2017
  4. Adi
    March 27, 2017
  5. Malin
    March 27, 2017
  6. Andrei
    March 26, 2017
    • Eugen
      March 27, 2017
      • Ciprian
        March 27, 2017
      • Andrei
        March 29, 2017

Write a response