Strategia pentru toți: PSD, ticăloși, dar deștepți

Recunosc că urmăresc cu din ce în ce mai puțin interes ce se întâmplă pe scena politică, mai ales ce mai fac băieții de la PSD, alături de ceilalți complici ai lor, Klaus și PNL. Dar din când în când îmi mai scapă ochii peste știri și mai apare câte o chestie care îmi sare în ochi.

La prima vedere, guvernarea asta ar părea una super haotică, super habarnistă, care are două scopuri clare: scăparea lui Dragnea de pârnaie și să prăpădească cât mai mult în cât mai scurt timp.

E clar pentru toată lumea că nu vor să stea 4 ani la guvernare, pentru ei e cel mai comod în opoziție, unde au un dușman clar, pe marginea căruia pot construi câștigarea alegerilor și revenirea la guvernare pentru încă o sesiune de măcel. Acum se cam șubrezesc dușmanii inventați, ba soroș, ba stat paralel, pensii nu se dau înainte de Paști, cam arde baraca.  Bașca, i-a mai scos și Klaus la tablă. Așa, de ochii lumii, dar i-a scos.

Ei bine, până să ne frecăm mâinile că scăpăm repede de ei, să fim atenți la ce spune Olguța Vasilescu, ministra la ceva muncă:

În comunicatul Ministerului Muncii se arată că principiul egalității este respectat, în condițiile în care toate persoanele angajate în sistemul de stat care fac aceeași muncă vor fi plătite la fel în 2022, atunci când legea va fi aplicată în întregime.

 

Să reținem acest 2022. E o ancoră bine aruncată în context. Pentru că 2020 e anul alegerilor, unde probabil PSD va pierde ( asta dacă rezistă la guvernare până atunci), dar de unde vor putea începe să construiască. Oricine va veni după ei la guvernare va fi nevoit să adopte măsuri de austeritate, va fi complicat de redresat o țară și o economie scăpate total de sub control.

Dar în 2022 vor putea veni cei de la PSD să spună: ”Noi încă din 2018 am spus că în 2022 ar trebui să fie totul roz, dar actuala putere nu vrea să vă dea drepturile voastre legiferate ÎNCĂ de atunci!”.

Putem să le spunem oricum, numai proști nu. Ticăloși da, hoți da, dar nu proști. Pentru că cine face o strategiecu bătaie atât de lungă nu poate fi deloc prost.

32

6 Responses

  1. Phidas
    April 9, 2018
  2. Malin
    April 7, 2018
  3. Dan Andrei
    April 4, 2018
  4. Anton
    April 4, 2018
    • andrei
      April 4, 2018
    • John
      April 4, 2018

Write a response